Timpi de așteptare infernali, la granița Ungariei cu România. Poliția de Frontieră a deschis la Nădlac 2 o bandă doar pentru vaccinați, pentru fluidizarea traficului

Punctele de trecere a frontierei au fost luate cu asalt în acest weekend de către românii care se întorc acasă de sărbători. Poliția de frontieră estimează că față de luna trecută s-a înregistrat o creștere de trei ori față de numărul de persoane care intrau de regulă în țară. După prezentarea documentelor de călătorie la polițiști, cetățenii trebuie să treacă și prin triajul epidemiologic, iar începând de luni, 20 decembrie, vor fi nevoiți să prezinte pe lângă certificatul verde și formularul digital, prin aplicaţia plf.gov.ro.
Știre inițială, 18 decembrie. Punctele de trecere a frontierei din Ungaria către România sunt extrem de aglomerate în acest început de weekend, cele mai mari cozi înregistrându-se la Nădlac 2.
Potrivit Poliției de frontieră, la această oră (13:20), toate intrările în țară din județul nostru sunt marcate cu roșu, iar la PTF Nădlac 2 se înregistrează timpi de așteptare de 240 de minute. Situația nu e cu mult mai bună nici la Nădlac 1 unde sunt anunțați timpi de așteptare de 120 de minute, la fel fiind situația și la PFT Turnu. La PFT Vărșand se arată 60 de minute.
Nu doar la punctele de trecere a frontierei din județul nostru este „marcaj roșu”, ci și la trecerea frontierei prin județul Timiș. La PTF Cenad (Timiș) figurează cu 80 de minute ca timpi de așteptare. În schimb în județul Bihor, situația este cu mult mai bună, marcajul pe harta Poliției de Frontieră fiind „pe verde” , estimându-se un timp de așteptare de doar 10 minute.
Pe de altă parte, pe sensul de mers de ieșire din România timpii de așteptare la toate punctele de frontieră sunt „pe verde”, cu excepția PTF Nădlac 2 unde se așteaptă câte 80 de minute.
Situația la punctele de frontieră pentru intrarea în țară (ora 13:20):
Update 18 decembrie, ora 17:20
Situația de la intrarea în țară dinspre Ungaria nu s-a îmbunătățit în ultimele ore, din contră, la ora actuală harta traficului monitorizată de Poliția de Frontieră a devenit mai roșie. Dacă la orele amiezii intrarea de la vama Salonta din județul Bihor era „pe verde”, acum a fost notată și aceasta „pe roșu”, având acum timpii de așteptare de 60 de minute.
La Nădlac 2 se anunță în continuare o așteptare de 240 de minute, iar la Nădlac 1, respectiv Turnu se arată 120 minute de așteptare, iar la Vărșand 60. La PTF Cenad se așteaptă acum câte 80 de minute.
În continuare, la ieșirea din țară către Ungaria traficul este în parametri normali, „pe verde”, cu excepția PTF Nădlac 2 unde se așteaptă 30 de minute.
Situația la punctele de frontieră pentru intrarea în țară (ora 17:20):
Update 18 decembrie, ora 19:00
Directorul DSP Arad, Horea Timiş, informează că 5000 de români au fost carantinați de azi de la ora 00:00 până acum la Arad (Vămile Nădlac 1, Nădlac 2, Turnu, Vărșand, Curtici).
Aglomerația extrem de mare continuă în toate punctele de trecere a frontierei menționate în articol. Se pare că unul dintre motive are de a face cu fluxul foarte mare de cetățeni români din Diaspora care se întorc acasă de Sărbători.
Update 19 decembrie, ora 10:30
După ce întreaga zi de sâmbătă toate punctele de trecere a frontierei dinspre Ungaria înspre România au avut parte de cozi infernale, apogeul înregistrându-se la PTF Nădlac 2 cu 4 ore timp de aşteptare, duminică dimineața situația nu s-a aplanat deloc, ci din contră: aglomerația a sporit. Potrivit Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 92.700 de persoane şi 32.400 de mijloace de transport, dintre care pe sensul de intrare în țară circa 45.000 de persoane, constatându-se o triplare față de datele din luna noiembrie a aceleași zi.
La această oră la intrarea în țară prin PTF Nădlac 2 se arată un timp de aşteptare de nu mai puțin de 7 ore! Aceeaşi situație este şi la Nădlac 1. La Turnu se arată 4 ore de aşteptare, iar la Vărşand 2 ore.
Practic, la această oră, toate intrările în țară dinspre Ungaria sunt marcate „pe roşu”, cu excepția PTF Salonta unde este „galben”, estimându-se o aşteptare de 50 de minute.
Update, 19 decembrie, ora 15:00
Directorul DSP Arad, Horea Timiș, a făcut o postare pe Facebook în care asigură cetățenii că angajații instituției lucrează la capacitate maximă în centrele de triaj din punctele de trecere a frontierei.
„Chiar dacă timpul de așteptare la intrare în țară este de 5 ore si coloana este de 6 km, la punctul de triaj epidemiologic Nădlac 2 se lucrează non-stop cu 2 medici și 3 asistenți medicali. Facem tot posibilul să nu se aștepte la triaj. Poza este făcută la ora 12:00 și se observă că nu avem o aglomerație semnificativă.
Câteodată carnatinăm autocare întregi, 100% din cetățeni sunt nevaccinati, din păcate, și având în vedere că Europa este roșie, este un prognostic trist pentru ce o să fie din ianuarie în România.
Avem și suportul enorm al Jandarmeriei care ne susține, mai ales că nemulțumirea cetățenilor carantinați se revarsă pe angajații DSP din punctele de triaj care sunt înjurați, scuipați, jigniți și datorită jandarmilor, cărora le mulțumim, există totuși un sentiment de securitate.
Începând de azi dimineață, Politia de Frontieră a deschis o bandă doar pentru vaccinați, ceea ce a fluidizat enorm zona de așteptare.
Toate instituțiile, Instituția Prefectului, DSP, STS, Poliția de Frontieră, Jandarmerie, ISU, împreună fac eforturi să asigure o fluidizare cât mai bună in acestă perioadă aglomerată”, a anunțat directorul DSP Arad.
La ora actuală, potrivit Poliției de Frontieră, la punctul de trecere al frontierei Nădlac 2 – cel mai aglomerat în această perioadă – timpul de așteptare a fost ușor redus, la 360 minute (6 ore), față de 420 minute (7 ore) cât era estimat în această dimineață.
Comentariile portalului
Toata tara noastra e o forma "dodoloata".... fara fomd!
In sfârrrrșit o judecată dreaptă, corectă, umană ! Puuutwm intra mândrii în Schengen !!! Trăiasca Roomania bravă și dreaptă !!!
Nu se poate, Amaha e firmă serioasă, a fack-ut și parcul Micălaca Dig-Mureș ultimul răgnet !