UTA s-a reunit! Bătrâna Doamnă s-a despărțit de golgeter și alți șase jucători!

    de Lucian Dănilă | 10 iulie 2014, 3:59 PM | Recomandările editorilor | Sport

    2

    Roli Nagy, împreună cu staful său, a sunat adunarea pentru reluarea pregătirilor la UTA Bătrâna Doamnă. Nou promovata în eșalonul al treilea intră într-o altă etapă, scăpând din fotbalul județean și aspirând la cât de sus se poate…

    Din start trebuie să precizăm că mulți dintre cei care au fost în lotul cu care s-a obținut promovarea nu au mai fost și în această dimineață pe terenul secund al arenei Motorul. UTA a renunțat, printre alții, chiar la golgeterul ediției trecute de campionat, Petre Măgulean, jucător care în ultima parte a campionatului a fost mai mult rezervă, iar la barajul de la Lugoj nu a bifat niciun minut. Au mai plecat și Flavius Pavel – care este aproape de a semna un contract cu Gloria, Dan Raț, Alexandru Capătă, Raul Stănaia și frații Caba. . „Chiar dacă decizia e puțin dureroasă în cazul lor, am făcut analize complete bazate pe tot ce s-a întâmplat în această primăvară”, spune Roli Nagy.

    IMG_0112

    Printre noutăți se numără reveniții Chindriș și Florin Lazea, dar și atacantul Miron care în ultimele șase luni nu a mai evoluat după ce a refuzat să mai joace la Sebiș. „Cei care au venit nu sunt bătuți în cuie. Toți au experiența ligii secunde, au confirmat deja prin evoluții și goluri, însă trebuie să se implice cu minte și suflet în acest nou proiect. Cu Miron chiar am apucat să vorbesc puțin și i-am transmis că îi acordăm tot creditul, însă așteptăm să răspundă pe măsură. Sper să ia exemplul lui Copil, despre care se spunea că ar putea fi un bluf, dar el a fost resuscitat și privește acum doar înainte”, spune Roli Nagy.

    A revenit și Mitrea

    Deși ieri era la un pas să semneze cu Șoimii Pâncota, portarul Alex Mitrea va continua cu UTA. „A fost dorința lui”, spune Nagy. Discuțiile dintre oficialii clubului arădean și Roland Szabo, cel care îl are în proprietate pe Mitrea, nu s-au finalizat, dar se pare că cel puțin verbal s-a ajuns la o înțelegere.

    IMG_0111

    La antrenamentul de astăzi s-au prezentat 26 de jucători: Bodea, Mitrea – A. Popa, Condrea, Eric Wild, Botiș, Cotoc, Burlă, Pantea, Suslak, Filaret, Varga, Lazea, Chindriș, Dobrean, Avrămuțiu, Nădăban, Hlistei, Copil, Ghergar, Gheorghiță, Vlad, Bulza, Rus, Leucuța, Miron.  Singura noutate o reprezintă Codrea, un fundaș dreapta de 22 de ani care a evoluat în returul sezonului 2012-2013 la Europa Chișineu Criș, dar a mai trecut pe la FC Univ. Craiova și Astra Giurgiu.

    După cum se vede, din listă nu lipsesc juniorii Burlă, Pantea, Ghergar și Dobrean, dar nici tinerii Michel Vlad și Bulza. Reamintim că UTA va trebui să folosească în viitoarea stagiune trei jucători U21 permanent în teren.

    Sâmbătă, UTA va participa la un turneu cu alte două echipe din județ la Chișineu Criș, „triunghiular” la care mai participă echipa gazdă și Păulișana Păuliș. „Acolo vom mai vedea mai mulți jucători cu care am discutat, fie personal, fie cu impresarii. Avem nevoie de un lot de 25-26 de jucători cu tot cu cei trei portari. Am mai avea nevoie de un fundaș dreapta, de un mijlocaș coordonator și atacanți”, continuă Roli.

    IMG_0131

    „Tindem la primele locuri”

    În ceea ce privește obiectivul pentru următorul sezon, Roland Nagy se ferește să vorbească direct despre promovare dar laăs multe de înțeles: „Cel puțin până acum nu am discutat concret cu conducerea clubului despre locul ce ar trebui să-l ocupăm la finalul campionatului. Însă, așteptările rămân la fel de mari, iar filozofia mei pooea a fost dintotdeauna  să câștigăm tot ce se poate. Numele UTA-ei obligă la mai mult, inclusiv să facem un lot mai competitiv. Nu o să mai jucăm cu Sînpetru German sau Șiria, vom întâlni echipe ce se pregătesc zilnic și au jucători de un alt calibru. Chiar dacă nu ni s-a impus sau ni se va impune obiectiv promovarea, trebuie să tindem la primele locuri, iar în paralel să reconstruim o echipă a Aradului pe criterii sănătoase”, spune Nagy.

    Miercuri, UTA susține primul meci oficial al verii, în Cupa României, la Sânicolaul Mic. Adversarul nu se cunoaște încă.

    VEZI GALERIA FOTO

    FOTO: LUCIAN DĂNILĂ

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Deci vin Lazea si Chindris,acolo mai avandu-i pe Varga si Avramut.Revine Miron,o fosta speranta,far realizari minime,de vreo 2 ani.Achizitii subtiri,care arata lipsa de potenta a patronilor,si chiar lipsa de dorinta pentru promovare rapida.Chindris ,slab,nu a progresat deloc,nu pare o solutie,Miron este la numar,doar Lazea are sansa de a progresa.Sper ca UTA sa fie bine pregatita fizic (in stil Tisza),si prin tinerete sa suplineasca lipsa de experienta. Dar va fi mult mai greu in C.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.