sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA – Petrolul, în prima etapă din play-off! Turris și Rapid vin la Arad

    de Lucian Dănilă | 17 iunie 2020, 12:40 PM | Sport | Topic special

    0

    La sediul Federației Române de Fotbal s-a efectuat tragerea la sorți pentru stabilirea programului play-off-ului Ligii 2. După disputarea celor cinci etape se vor decide echipele promovate în Liga 1 la finalul acestui sezon care se încheie într-un alt mod decât cel hotărât inițial, din cauza pandemiei de COVID-19.

    Așa cum se știe, UTA a depus un memoriu la TAS pentru a-și recăpăta punctele obținute pe teren, dar decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv se va da în jurul datei de 3 iulie.

    Play-off-ul va începe la data de 4 iulie, iar UTA debutează pe teren propriu contra formației Petrolul Ploiești, echipă pe care în campionatul regulat a învins-o de două ori cu 3-0. UTA va disputa trei meciuri pe teren propriu și două jocuri în deplasare. La Arad urmează să vină și Turris Turnu Măgurele și Rapid București.

    La tragerea la sorți, UTA a extras numărul 1, prin Helmut Duckadam (reprezentant UTA, la invitația echipei arădene)

    CS Mioveni – 3, prin Constantin Stancu (președinte)

    Turris Oltul Turnu Măgurele – 2, prin Mădălin Ioniță (președinte)

    Campionii FC Argeș – 5, prin Bogdan Stoica (director executiv)

    Petrolul Ploiești – 6, prin Octavian Grigore (vicepreședinte)

    Rapid – 4, prin Ovidiu Burcă (președinte)

     

    Program:

    Etapa 1 – 4 iulie 2020

    UTA Arad – Petrolul Ploiești

    Turris Oltul Turnu Măgurele – Campionii FC Argeș

    CS Mioveni – Rapid

     

    Etapa 2 – 11 iulie 2020

    Petrolul Ploiești – Rapid

    Campionii FC Argeș – CS Mioveni

    UTA Arad – Turris Oltul Turnu Măgurele

     

    Etapa 3 – 18 iulie 2020

    Turris Oltul Turnu Măgurele – Petrolul Ploiești

    CS Mioveni – UTA Arad

    Rapid – Campionii FC Argeș

     

    Etapa 4 – 25 iulie 2020

    Petrolul Ploiești – Campionii FC Argeș

    UTA Arad – Rapid

    Turris Oltul Turnu Măgurele – CS Mioveni

     

    Etapa 5 – 1 august 2020

    CS Mioveni – Petrolul Ploiești

    Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele

    Campionii FC Argeș – UTA Arad

    jumate 1

    Barajul de promovare/menținere în Liga 1 va avea loc în datele de 5 și 9 august.

    Play-off-ul urmează să înceapă la data de 4 iulie, celelalte date de disputate a etapelor fiind 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie și 1 august.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.