Eugen Neagoe a plecat de la Petrolul! Turcul Mehmet Topal, favorit pentru înlocuire
Petrolul Ploiești a anunțat oficial despărțirea de antrenorul Eugen Neagoe, decizie luată de comun acord între cele două părți. Tehnicianul lasă echipa pe locul 14 în SuperLiga României, poziție care duce la baraj.
Decizia vine într-un context delicat, marcat atât de rezultatele modeste din ultima perioadă, cât și de o situație personală dificilă pentru antrenor. Mama acestuia a decedat chiar în ziua partidei pierdute cu Metaloglobus, scor 0-1, disputată pe 21 martie.
Clubul ploieștean a transmis un mesaj oficial în care a explicat motivele separării și i-a mulțumit lui Neagoe pentru activitatea depusă:
„Mulțumim, Eugen Neagoe!
FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Eugen Neagoe (58 ani) au ajuns, astăzi, la un acord privind încetarea raporturilor contractuale, decizia celor două părți survenind în contextul problemelor de natură familială cu care tehnicianul se confruntă in această perioadă.
Eugen Neagoe se afla pe banca echipei noastre de la finalul lunii septembrie 2025, conducându-i pe “lupi” în 25 de partide oficiale (22 în Superliga, 3 în Cupa României).
Clubul nostru va reveni, în perioada următoare, cu precizări legate de componența viitorului staff tehnic.
Mulțumim, Eugen Neagoe! Mult succes in continuare!”
În mandatul său, Neagoe a bifat 25 de meciuri, înregistrând 7 victorii, 9 remize și 9 înfrângeri, cu un golaveraj de 21-27.
Mehmet Topal, favorit să îi ia locul lui Neagoe
Conducerea clubului se mișcă rapid pentru găsirea unui înlocuitor, iar principalul favorit este Mehmet Topal. Fostul internațional turc, care a evoluat de-a lungul carierei la cluburi importante precum Galatasaray, Fenerbahçe, Beșiktaș și Valencia, este liber de contract și ar putea reveni la Petrolul, echipă pe care a mai pregătit-o în trecut.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)