joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA nu scapă de Lincar! Ionuț Badea este noul antrenor de la FC Argeș

    de - | 8 octombrie 2019, 5:59 PM | Sport

    0

    UTA joacă în 16 octombrie derby-ul cu Turrsi, un derby prin prisma locurilor din clasamentul L2. Turris tocmai s-a despărțit de antrenorul care a promovat-o în L2 și care a adus-o pe primul loc, Eric Lincar.

    În locul orădeanului, pe banca celor de la Turnu Măgurele a fost adus fostul antrenor de la Dinamo și Aerostar Bacău, Florin Bratu.

    Totuși, UTA nu scapă de Lincar. Fostul fotbalist de la Steaua şi-a găsit repede echipă după ce a demisionat de la Turris. Tehnicianul în vârstă de 40 de ani va continua tot în Liga 2, la Concordia Chiajna, care în aceste zile s-a despărţit de Laurenţiu Diniţă.

    Conform liga2.prosport.ro, nu este sigur că Lincar preia acum echipa, sau din iarnă. UTA și-a amânat meciul cu Concordia Chiajna din cauza faptului că are doi juniori convocați la lotul național U19, Miculescu și Isac.

    badea

    Un alt adversar al echipei UTA în L2 este FC Argeș. Pornită cu pretenții de promovare, gruparea din Pitești s-a despărțit de antrenorul Nicolae Dică din cauza rezultatelor oscilante. Înfrângerea cu scorul de 0-3 pe terenul celor de la ASU Poli a fost hotărâtoare.

    Oficialii formației Campionii FC Argeș Pitești au mutat imediat și marți l-au numit în funcție pe Ionuț Badea, fostul secund al naționalei.

    Ionuț Badea a mai antrenat pe FC Argeș în perioada 2007 – 2009, când echipa era patronată de Cornel Penescu, iar în cariera sa a mai condus echipe ca Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii Târgu Jiu, U Cluj, FC Braşov, Oţelul Galaţi sau Concordia Chiajna, fiind și secund în staff-ul naționalei României, scrie liga2.prosport.ro.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.