sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Eroic! Sleiți de puteri, jucătorii Bătrânei Doamne au trecut și de Concordia și rămân liderii Ligii a 2-a

    de Lucian Dănilă | 26 noiembrie 2019, 7:55 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Foarte multe discuții au fost în jurul meciului dintre UTA și Concordia Chiajna. Faptul că a fost programat la doar 48 de ore distanță de meciul pe care arădenii l-au câștigat împotriva celor de la Farul l-au făcut pe antrenorul Gyuszi Balint să aibă o răbufnire după acel joc, trimțând mai multe săgeți și spre cei de la Chiajna.

    Aplaudat de fani, Gyuszi de fapt nu a făcut altceva decât să-și motiveze echipa prin acele vorbe, dar și prin atitudinea arătată. Chiar l-am întrebat la finalul jocului de astăzi cum se pregătește un meci în doar 48 de ore, iar răspunsul său cam la asta se referea, la discuții și la factorul psihologic.

    UTA a intrat pe teren exact cum am fost anunțați: foarte motivată. Balint nu a făcut prea multe schimbări în primul unsprezece pentru că nici nu prea avea de unde. Au revenit printre titulari Romario Moise, Hrezdac și Miculescu, dar și Alexandru Ioniță. A rămas pe bancă Vali Buhăcianu, iar Diego Lorenzi, Ursu și Șeroni era prin tribune. Arădenii au ocupat din start jumătatea de teren adversă și după numai șase minute avea să obțină un penalty după o pătrundere în careu a lui Oroian. Juniorul care este tot mai bun de la meci la meci a trecut de Ivanovici și Obedeanu, după care a fost agățat din spate de ultimul. Romario Moise a executat, Greab a atins mingea dar aceasta a intret în cele din urmă în poartă și era 1-0 încă din minutul 7.

    Gruparea arădeană a continuat să pună presiune pe careul advers, dar se vedea cu ochiul liber oboseala, sau „picioarele grele” ale lui Tomozei, Cipri Rus sau chiar Romario Moise. Chiar și așa, UTA a dominat total jocul până în minutul 35, arădenii având și câteva situații bune ratate de Oroian, Ioniță sau Romario Moise. În acel minutul 35, Albu d ela oaspeți avea să trimită primul șut la poarta apărată de Albu. La ultima fază a primei părți, Ciucureanu putea egala, dar lovitura sa de cap de la 7 metri a fost direct în brațele lui Iacob.

    Începutul reprizei secunde a aparținut oarecum echipei antrenate de Linkar. UTA a făcut un pas înapoi și spera să dea lovitura pe contraatac, mai ales după ce Buhăcianu i-a luat locul lui Cipri Rus în minutul 54. În timp ce Concordia se apropia tot mai des de careul arădenilor, Melinte a găsit o pasă lungă pentru Buhăcianu, acesta a plecat ca o rachetă de lângă Lucian Ion și a fost oprit neregulamentar de fundașul Chiajnei la 40 de metri de poarta lui Greab. Era minutul 62 și Lucian Ion a văzut direct cartonașul roșu. Chiar și în superioritate numerică, UTA a cedat posesia adversarilor, dar aceștia nu au mai avut forța de a se apropia periculos de careul lui Iacob decât prin faze fize. În schimb, la poarta lui Greab a fost mai mereu pericolul, dar au ratat rând pe rând Alex Ioniță și Buhăcianu.

    Minutele treceau și UTA era tot mai aproape de o nouă victorie care o distanțau în clasament de urmăritoarele sale, Mioveni, Rapid sau Petrolul. Dar Chiajna putea da lovitura chiar pe final, în minutul 87. Neagu a centrat din corner și Păun, scăpat din marcaj, a trimis cu capul de la a doua bară puțin peste poarta lui Iacob.

    Faza meciului i-a aparținut lui Vali Buhăcianu. Lansat excelent de Bustea – care a făcut un joc foarte bun în postul de fundaș stânga, Buhăcianu l-a lăsat în urmă pe Dumitraș, a pătruns în careu și a încercat să-l dribleze și pe portarul Greab, dar acesta a intervenit salutar și a salvat golul de 2-0.

    Fluierul de final a fost ca o eliberare pentru jucătorii arădeni. Au căzut sleiți de puteri dar bucuroși că au mai adpugat o victorie care le întârește poziția de lideri. Două victorii la limită obținute într-un interval de 51 de ore, o misiune aproape imposibilă înainte de cele două jocuri.

    Sunt mândru de jucătorii pe care îi antrenez. Sunt niște eroi”, avea să spună Balint la finalul partidei.

    Eric Linkar, antrenorul Concordiei, a avut și el numai cuvinte de laudă pentru UTA: „A dovedit că are spirit, iar eu cred că această echipă are ceva în plus față de celelalte care își doresc promovarea”. Și Balint și Linkar au fost ovaționați la ieșirea de la conferința de presă de suporterii arădeni.

    UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Melinte, Fl. Ilie, Bustea – Miculescu, Hrezdac, R. Moise, Oroian (Dam. Isac 83′) – Al. Ioniţă (Vulturar 90+3′), Cip. Rus (cpt.)(Buhăcianu 54′)

    Rezervă neutilizate: Bolboaşă – Paşcu, Andr. Gavrilă, Deta

    Antrenor: Gyuszi Balint

    Concordia: Greab – P. Ivanovici, Dumitraş, Dobrosavlevici, Fota – Al. Albu – L. Ion, Ciucureanu (Păun 82′), Obedeanu (Rob. Ivan 21′), Eug. Nica – Bari (C. Neagu 77′)

    Rezerve neutilizate: Al. Costache – Vl. Olteanu, Stănică, Hamzaoui

    Antrenor: Erik Lincar

    Eliminat: Lucian Ion 62′ (roşu direct)

    liga 21 3

    liga 22 8

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.