În viața reală, nimic nu este cum pare a fi. Nici măcar povestea „azilelor groazei” nu este ce pare sau ce am crezut că va fi. Când prim-ministrul trebuie să dispună controale în astfel de cazuri, înseamnă că, în primul rând instituțiile de control ar trebui „decapitate” și deferite justiției persoanele care le-au condus.

Abia după aceea pot urma controalele la azile. Sau la cluburile de fotbal care ușor pot scăpa de sub control și ajung ca UTA sub Meszar, clubul grozăviilor.

Nu-i cazul la noi. Așa că și controalele astea sunt altceva decât par a fi, cu toate dosarele penale și amenzile aplicate. Peste 7-8 ani, când, poate, se vor finaliza dosarele penale, nu vom mai ști povestea de la care a pornit totul. „Azilele groazei” vor fi uitate în arhivele ziarelor, noii șefi ai agențiilor pentru plăți și inspecție socială vor aviza alte azile, din care se vor îmbogăți cu toții, avizați și avizatori.

De altfel, chiar Prefectura Arad face dovada că mult mediatizatele controale dispuse de premier nici nu există în Arad, subiectul fiind inexistent pe pagina oficială a instituției. Instituție care, dacă bine înțelegem noi prevederile legale, are în subordine instituțiile de control asmuțite acum asupra azilelor. Ce au făcut înainte de ordinul premierului, nu se știe.

Dar, pentru felul în care și-a îndeplinit obligațiile legale, Prefectura Arad ar putea avea aceeași soartă cu a azilelor găsite abia acum în neregulă. Dacă tot nu folosește cu nimic arădenilor, de ce s-o mai întreținem?

În Arad, bunăoară, poate fi încălcată Constituția, că Prefectura, instituția plătită pentru a „asigura, la nivelul judeţului (…) aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice” (Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind instituţia prefectului, art. 19, Atribuțiile prefectului, devenit art. 253, litera a) din Codul Administrativ, adoptat în 2019)..

Dar pe Meszar cine-l controlează? Pentru cei care, poate, nu știu cine este acest personaj, precizăm că este cel ce a primit Clubul UTA, de la Falcă. La borsetă, pentru că în acte nu apare decât ca director executiv la o instituție mai inutilă decât Prefectura (Direcția județeană pentru sport și tineret).

La UTA… trăiască nașul Falcă!

Singurul merit pentru care a fost „împroprietărit” cu UTA este acela că, într-un gest de lașitate față de partidul care l-a susținut în campania electorală (UDMR), a renunțat la lupta pentru postul de viceprimar. Sigur, acum nu-i pare rău că atunci a fost laș. Cât putea câștiga ca viceprimar?

Un mizilic față de cât căștigă ca „proprietar” la UTA. Unde mai pui că i-ar fi fost greu, ca viceprimar, să-și angajeze nevasta în primărie. La UTA i-a fost ușor. Trăiască „nașul” Falcă!

Cu o zi înaintea meciului cu CFR Cluj, colegul de UDMR al prefectului Toth Csaba, „împroprietăritul” Meszar și-a băgat pixu-n Constituția României și le-a îngrădit dreptul la muncă celor trei jurnaliști sportivi cărora le-au fost refuzate, fără niciun motiv, acreditările la meciurile de fotbal ale echipei UTA (Constituția României, art. 41, al. (1): „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”).

Citiți amănunte aici: Suntem incomozi și ne e bine. Nu poți să ne iei niciodată dragostea de UTA…

Evident, Giuliano Junc, Andrei Fuliaș și Lucian Dănilă vor putea scrie „de după gard” cum spunea un alt coleg, Vali Viski, singurul care a declarat public că refuză acreditarea în semn de solidaritate cu cei trei. Dar un jurnalist sportiv trebuie să fie nu doar la masa presei, ci și în zona mixtă, la conferințele de presă, să asiste la antrenamente, să vorbească cu oricine din club.

Un jurnalist sportiv trebuie să aibă dreptul de a primi informații la masa presei, dar, totodată, trebuie să i se permită să-și culeagă informațiile, din interiorul clubului, pe care le consideră necesare pentru a le transmite cititorilor săi.

Un jurnalist sportiv este mai mult decât un spectator. Pentru că el, jurnalistul, îi transmite spectatorului și informațiile care nu se văd din tribună. Inclusiv acele informații care ar putea deranja conducerea clubului. Toate acestea, plus, desigur, încă multe altele, fac parte din „fișa postului” oricărui jurnalist sportiv, iar refuzul de a-i acredita pe cei trei este clar o îngrădire a dreptului lor de a-și exercita meseria.

Totodată, ceea ce și-a permis să facă „împroprietăritul” coleg de partid al prefectului Toth, reprezintă și o încălcare a prevederilor art. 31 din aceeași Constituție a României care prevede că „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”. Așadar, orice informație de interes public, nu doar cele pe care ar binevoi Meszar să le ofere arădenilor, în special suporterilor.

Cum ar putea obține cei trei jurnaliști sportivi astfel de informații din cadrul clubului, dacă nu li se va permite accesul decât în tribună (cu bilet, normal), în timpul meciurilor? Așteptăm cu interes un răspuns la această întrebare din partea prefectului, care este plătit să asigure respectarea Constituției României.

Evident, nu va răspunde, fiind ceva mai timid și preocupat de coordonarea unor controale despre care nu trebuie să se știe pe pagina oficială a Prefecturii. În plus, este mulțumit că a fost uitat în post și nu i-ar fi util să se introducă în această problemă intra-partinică – iar dacă intervine și Falcă să-și apere protejatul, va deveni o problemă inter-partinică.

Mă rog, dumnealui știe cum îi va fi mai bine să procedeze, numai să nu afle premierul care-i cam aprig la mânie din câte am observat…

Citiți și: Mărirea și decăderea lui Alexandru Meszar