sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA merge la Târgoviște cu gândul la promovare! „În retur vom avea avantajul terenului propriu”

    de Lucian Dănilă | 24 noiembrie 2016, 4:22 PM | Sport

    0

    Bătrâna Doamnă încheie duminică turul campionatului, având un joc foarte dificil la Târgoviște, echipa cu care în sezonul trecut se afla în lupta pentru promovare. În primăvară, UTA a pierdut primul meci cu 3-0 la Târgoviște, iar apoi, în „play-off”, a remizat, scor 1-1, printr-un gol marcat de Burlă în minutul 89.

    Echipa lui Cherchez și Honciu, cei mai buni jucători ai Chindiei, este pe locul al 7-lea în acest moment, cu 26 de puncte, la 4 puncte în spatele formației UTA aflată pe locul 5. După 18 etape, configurația de la vârful seriei regăsește echipa Juventus București pe prima poziție, cu 39 de puncte. Locurile 2 și 3 sunt împărțite de Sepsi Sf. Gheorghe și FC Brașov (cei din Covasna au golaveraj mai bun, dar Brașovul i-a învins în meciul direct), amândouă cu 34 de puncte. Urmează Olimpia Satu Mare (locul 4, 31 de puncte), UTA (5, 30 de puncte), Mioveni (6, 28 de puncte).

    „E ultima etapă din tur, dar promovarea încă se joacă. Și Chindia și noi avem șanse. Trebuie să ținem cont că e un adversar direct, ar fi bine să câștigăm. Juventus, Brașov și Sepsi au o distanță față de noi și Satu Mare, s-ar putea spune că sunt favorite, dar încă se dispută returul, sunt multe puncte puse în joc. Mă gândesc și la faptul că vom întâlni acasă Brașovul, Sepsi, Satu Mare și Chindia, vom avea avantajul terenului propriu. Nu putem spune că e decisiv meciul de duminică, dar e foarte important” (Laurențiu Roșu – uta-arad.ro)

    Primele două clasate promovează direct în Liga I, în vreme ce locul 3 joacă baraj tur-retur cu locul 12 din Liga I (care se desfășoară după sistemul play-off/play-out).

    clas-1

    clas-2

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.