UTA, între Eminescu și Prison Break! „Domnișoara Cătălina era aproape să plângă!”





Criza profundă în care s-a adâncit clubul FC UTA, un club de care și-a bătut joc Adrian Marțian – în primul rând – dar și alții ca Giovanni Catanzariti, sau mai nou Dorin Micșa și Cătălin Barbu, se lasă cu urmări grave atât din punct de vedere juridic, dar și în ceea ce privește psihicul celor implicați.
Jucătorii sunt în faza de a ceda psihic, iar semnalele se văd din ce în ce mai mult. La Satu Mare, câțiva dintre ei erau foarte porniți de a-i aplica o corecție fizică lui Dorin Micșa pentru faptul că nu le-a adus legitimațiile de joc. În această săptămână, Adrian Marcu, mijlocașul formației arădene, a spart geamul de la vestiarul arbitrilor pentru că nu a fost lăsat să facă un duș după ce s-a antrenat în parcarea stadionului…
Ultimul episod îl vizează pe Cătălin Barbu și am putea spune că odată cu ultimele întâmplări, UTA a intrat în faza eminesciană a tristei sale povești, personajele Cătălin și Cătălina din „Luceafărul” fiind jucate de cel nominalizat mai sus…
„Ei Cătălin acu-i acu’”, parcă i-ar fi transmis grupul de jucători cu care s-a confruntat ieri la club. Nervoși pentru că nu au fost lăsați să se antreneze, deși așa zișii oficiali ai clubului încă au acces la birouri, Apostu, Neagu și ceilalți au fost aproape să-l ia la bătaie pe Cătălin Barbu.
„Domnișoara director sportiv a clubului, Cătălina, era aproape să plângă. Ne-a impresionat atât de tare încât cred că o să îi duc astăzi un buchet de flori”, spune Bogdan Apostu după confruntarea, doar verbală, cu cel care a participat activ anul trecut la dispariția brandului FC Argeș, iar acum face același lucru cu FC UTA! Întrebat dacă discuția putea degenera în violențe, Apostu explică: „nu se putea ajunge acolo pentru că nu avem ce să-i facem la slabul acela… El e ca și personajul din Prison Break, T-bag, care se ținea de buzunarul gol al șefului închisorii. Așa se ține și el de buzunarul gol al lui Marțian”.
Apostu s-a legat și de vestimentația lui Cătălin Barbu: „dacă nu îi dădeam eu treningul de la Givova, acum era nevoit să umble în slip pe la club și îi provoca stări de vomă doamnei Daniela (n.r. secretara clubului). De cinci zile tot cu treningul acela e îmbrăcat…”
Seniorii se pregătesc pe unde pot. Aceștia s-au întâlnit de câteva ori la Arena „Ionuț Popa” unde au făcut câteva ședințe de antrenament și urmează să o facă și la baza Serie A (Bendea) sau Real Sport, complexul al cărui proprietar este Radu Mărginean, fotbalistul Gloriei Bistrița.
UTA joacă cu juniorii și la meciul cu FC Bihor
UTA se bazează pe juniori și la meciul de mâine dimineață cu FC Bihor. Este un meci în care gruparea bihoreană se poate salva matematic de la retrogradare, iar Alexandru Pelici, antrenorul echipei FC Bihor, chiar a asistat la jocul dintre UTA și Mioveni de sâmbăta trecută. Partida se joacă pe arena Francisc Neumann cu începere de la ora 11 doar cu condiția că oficialii arădeni plătesc în avans cei 2.500 de lei pentru închirierea pe timp de trei ore a stadionului.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)