vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA îl legitimează pe Ousmane Mansour! Ar putea debuta cu Gloria la echipa a doua

    de Lucian Dănilă | 4 august 2014, 2:40 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    În timp ce seniorii de la UTA Bătrâna Doamnă își văd de pregătire în Austria, la Bad Bleiberg, pe plan local, oficialii clubului arădean insistă pentru legitimarea lui Ousmane Mansour, jucătorul senegalez care este frate cu Gueye Mansour, fostul golgeter de la Poli Timișoara.

    „În aceste zile dorim să-l legitimăm pe Ousmane Mansour. El s-a pregătit cu echipa a doua și dacă reușim legitimarea lui atunci aproape sigur că va juca sâmbătă, la Șiria, în prima etapă din Liga a 4-a cu cei d ela Gloria. Este un meci foarte greu pentru copii, dar nu punem presiune pe ei. Sunt copii de 15 ani, ei trebuie să crească, dar momentan punem accentul pe turneul Elite care va avea loc la Arad și apoi vom face o reorganizare la nivelul echipei a doua”, spune Codruț Grădinariu, team-manager la UTA. Echipa a doua a învins în weekend, într-un meci amical, formația FC Zimandu Nou cu scorul de 7-0.

    Dinspre Austria, veștile sunt la nivelul normalului, în sensul că echipa își vede de cele două antrenamente zilnice, nu s-a accidentat niciun jucător și încă se așteaptă confirmarea primul joc amical care ar putea fi împotriva unei echipe italiene din eșalonul al patrulea. Sâmbătă, UTA ar putea juca cu o echipă din liga a treia din Austria, iar duminică, Roli Nagy și compania revin în țară.

    mansour 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.