sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    USR Arad dă detalii despre proiectul stadionului UTA

    de - | 15 iulie 2019, 1:39 PM | Comunicate contra cost

    0

    USR Arad a prezentat într-o conferință de presă documentația tehnică pe care a obținut-o acum un an, în baza invitației administrației locale, despre care Primăria afirmă că nu a fost onorată. În continuare nu am primit contractul cu firma Tehnodomus și îl cerem în instanță.

    Am organizat această conferință de presă pentru a explica mai bine arădenilor demersul nostru legat de construcția stadionului UTA, inclusiv acțiunea pe care am înaintat-o instanței. USR Arad pur și simplu vrea să afle răspunsul la întrebarea: De ce nu este finalizat stadionul UTA, deși sunt plătiți aproape toți banii?

    Conform prevederilor publicate pe SEAP de Primăria Arad, câștigătorul licitației organizate în 2013 trebuia să execute un stadion cu tribune, peluze, acoperiș, instalații, echipamente, parcări, căi de acces, tabelă, siglă și altele. Acum, constructorul afirmă că a executat 99% din lucrare, iar Primăria a achitat aproape în întregime suma contractată.

    Documentația tehnică existentă în arhiva Primăriei și pe care am studiat-o acum un an, prezintă de asemenea stadionul cu tot cu trebuie pentru a fi funcțional. Nu înțelegem așadar de ce spune constructorul că lucrarea este gata, când se observă că stadionul este doar pe jumătate finalizat.

    Dorim să putem studia contractul, eventualele acte adiționale, precum și plățile făcute de municipalitate, împreună cu documentele aferente: facturi, situații de lucrări, recepții. Doar din contract putem afla exact ce anume avea de făcut constructorul, la ce termene, ce penalități avea de achitat pentru întârziere.

    Nu ne vom opri și vom insista până vom găsi răspunsul la aceste întrebări: de ce nu a fost nimeni tras la răspundere pentru întârziere, de ce nu a protejat administrația interesele orașului, de ce s-a modificat acoperișul cu unul mult mai ieftin (a fost diminuat și prețul, în consecință?), cât ne va mai costa lucrarea și când poate fi ea finalizată?

    Așteptăm să ni se comunice de către autorități data și locul unde vom putea studia contractul și toate actele solicitate, împreună cu o declarație a celor doi primari, care să certifice că ne-au fost puse la dispoziție toate documentele. Abia atunci ne vom retrage plângerea.

    În cursul acestei zile și în cele care urmează, vom prezenta pe pagina noastră de Facebook documentația tehnică pe care am obținut-o, referitoare la stadionul UTA.

    Conferința de presă poate fi urmărită AICI.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.