vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Urmărire ca în filme! Doi contrabandiști, prinși după un accident și mai multe focuri de armă

    de Special Arad | 16 ianuarie 2021, 10:37 AM | Naţional

    0

    (foto: Poliția de frontieră)

    Comunicat: Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat, în cadrul unei acţiuni organizate în zona de competență, 108.000 ţigarete de diferite mărci, care urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. Pentru reținerea persoanelor implicate a fost folosit armamentul din dotare.

    În data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat în zona de competență, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, la care au participat și polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti. În localitatea de frontieră Silișcani, polițiștii de frontieră au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism marca Audi A6 Allroad, înmatriculat în România. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de către colegii noștri și a continuat deplasarea cu viteză către localitatea Botoșani.

    Polițiștii de frontieră au pornit imediat în urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice și luminoase de la autospeciala de serviciu, iar după aproximativ trei kilometri, în apropiere de localitatea Victoria, conducătorul autoturismului Audi a pierdut controlul volanului, acroșând un autoturism care se deplasa regulamentar în același sens. Atât conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 37 ani, cât și pasagerul, un bărbat în vârstă de 48 ani, au abandonat autoturismul, alergând spre zona adiacentă comunicației, iar în autoturismul abandonat au putut fi observate mai multe colete ce conțineau țigarete. Pentru reținerea celor doi bărbați, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale.

    Autoturismul și persoanele reținute au fost conduse la sediul instituției, unde în urma inventarierii coletelor au fost descoperite 108.000 ţigarete (5.400 pachete de ţigări), în valoare de peste 53.000 lei. Cei doi bărbați au declarat că au preluat autoturismul încărcat cu țigarete provenite din contrabandă de la un concetățean, urmând a-l transporta până în localitatea Botoșani, contra unei sume de bani.

    În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Împotriva celor doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii în arest pentru 24 de ore, iar autoturismul folosit în activitatea de contrabandă, în valoare de peste 24.000 lei, a fost indisponibilizat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.