Oraș italian ras de pe fața pământului, în urma unui cutremur. Cel puţin 37 de morţi şi 150 de persoane dispărute





Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc la 03.36 ora locală (04.36 ora României), în Italia, potrivit BBC. Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa.
În Roma, cutremurul s-a resimţit timp de aproximativ 20 de secunde, potrivit La Repubblica și nu s-au înregistrat victime până în acest moment.
Primarul oraşului Amatrice a declarat pentru un post de radio că oraşul a fost distrus.
„Drumurile din şi spre oraş sunt blocate. Jumătate din oraş a dispărut. Oraşul nu mai există. În acest moment există persoane aflate sub dărâmături. Au avut loc mai multe alunecări de teren, iar un pod este pe cale să se prăbuşească”, a declarat Sergio Perozzi.
UPDATE 13:13 Bilanţul provizoriu al celor trei cutremure produse în cursul nopţii în centrul Italiei este de cel puţin 37 de morţi şi 150 de persoane dispărute, zeci de oameni fiind răniţi, au anunţat un oficial al Serviciului protecţiei civile, informează BBC News online, citat de Mediafax.
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte