duminicã, 16 februarie, 2025

Special Arad Logo

    Update Arest de 30 de zile pentru cerșetorul care a furat mașina Poliției Locale

    de Raluca Medeleanu | 27 noiembrie 2024, 3:02 PM | Topic special

    1

    După ce a reușit să fure o mașină a Poliției Locale din zona teatrului și să accidenteze mașinile parcate pe str. Episcopiei, un cerșetor a ajuns direct la spital. Acum însă, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

    Cerșetorul despre care suntem informați că este recidivist, a profitat ieri după-masă de neatenția agenților de Poliție Locală care dirijau circulația la intersecția dintre Bulevardul Revoluției și str. Lucian Blaga, s-a urcat în mașina lor de serviciu care era cu motorul și girofarul pornit și a gonit pe străzi, până când s-a izbit de mașinile parcate lateral pe str. Episcopiei. De acolo, a ajuns la spital, întrucât era rănit. Bărbatul era băut și nici nu deține carnet de conducere.

    Astăzi, Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că bărbatul de 42 de ani, originar din Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore:

    „Urmare a evenimentului de ieri, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea luării și altor măsuri, dacă se impune.

    Bărbatul, anterior reținerii, a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării e probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei și eventualului consum de droguri/substanțe psihoactive”.

    Update

    Ulterior, IPJ Arad a transmis că judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    • Citește și: Un cerșetor a furat o mașină de Poliție Locală de sub ochii agenților, în centrul Aradului, apoi a lovit 4 alte mașini cu ea · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Boschetarul ce vandalizeaza tramvaiele noi de ce nu e arestat?ieri dimineata s-a batut cu vatmanul de pe 1907-verde,a si aruncat cu suc pe cabina si vatman,apoi dupa-masa a dat cu pumnii si picioarele pe Saguna la alt tramvai.Cica l-ar fi luat politia dar vedem ca e liber-iar!are drepturi?de ce e liber?sunt copii,batrani in tramvaie de ce nu suntem aparati de politie si jandarmi de acesti indivizi-scursuri ale societatii Aradului?controlorii unde-s?

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.