Unitățile de învățământ arădene, într-o situație financiară îngrijorătoare. „În orice moment pot rămâne fără apă sau gaz!”





Unul dintre subiectele dezbătute miercuri, 17 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal, este lupta constantă pe care grădinițele și școlile din Arad o dau pentru a supraviețui, cauza fiind lipsa fondurilor.
Pentru început, primarul Aradului a explicat situația critică în care se află cadrele medicale școlare (atât medicii cât și asistenții), căci în urmă cu o săptămână efectiv nu mai existau bani pentru salariile acestora. Vestea oarecum bună a venit luni, când municipalitatea a primit „o mică tranșă” de bani de la Ministerul Sănătății, însă suma reușește să acopere plata salariilor pentru septembrie și doar pentru începutul de octombrie. Afectate sunt 87 de persoane care activează în sistemul medical școlar, la nivelul Aradului.
Anca Stoenescu, inspectorul școlar general interimar al județului Arad, și-a exprimat îngrijorarea și față de situația în care se află elevii din municipiu, spunând că la ora actuală bugetul nu se încadrează „per cap de elev”. Astfel, aceasta l-a întrebat pe Gheorghe Falcă dacă a trimis vreo solicitare în acest sens Ministerului.
„Am trimis solicitare, dar la rectificarea bugetară, a fost respinsă”, a explicat primarul.
De asemenea, acesta a făcut referire la restanțele pe care le au multe grădinițe și școli la plata utilităților. Există multe unități de învățământ în municipiu care nu au reușit să plătească facturile din septembrie, sau chiar august.
„Este inadmisibil ca în orice moment o școală sau o grădiniță să poată rămâne fără apă sau gaz!”, a spus Gheorghe Falcă.
Ședința s-a lăsat totuși și cu o veste bună, căci consilierii locali au votat în unanimitate alocarea burselor școlare, iar primarul a specificat că acestea se vor da pentru toți elevii beneficiari retroactiv și pentru începutul anului școlar.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)