Unde dracu’ îi găsiți? Bărbați aveți în partidul ăla, sau numai pe „Veo”?

    de Lucian Dănilă | 30 iulie 2019, 4:22 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    Mai aveam un pic și cădea un record istoric, unul care oricum va fi greu de bătut. În 2009, Mircea Geoană țopăia pe scenă și se instaura președintele României după rezultatele de la exit-poll. Nu a apucat să spună mai mult decât „Mihaela dragostea mea” și, ca într-un banc cu proști, din basm s-a trezit în coșmar. „Băse” i-a ciuruit atunci cu voturile din diaspora și uite așa ne-am mai trezit în alți cinci ani de circ politic. Geoană nu o duce rău, e secretar general adjunct la NATO acum.

    Ce am văzut astăzi m-a uluit. L-am văzut pe ministrul de interne, Nicolae Moga, cum a demisionat la șase zile după ce a fost numit în fruntea ditamai Ministerului de Interne. Șase zile!!!!! Ce a făcut în cele șase zile? Păi i-a demis pe inspectorul interimar al IPJ Olt și pe adjuncții săi, la fel cum a făcut și cu șeful Poliției din Caracal și cu adjunctul acestuia. Mai mult decât atât, a numit-o în funcția de șef de cabinet la Ministerul de Interne pe Elena Voinea despre care se știa doar că a fost cândva hostess la o paranghelie de-a lui Radu Mazăre. Ce legătură are Moga cu fostul primar al Constanței, Mazăre? Nicolae Moga a fost între 1996-2000 președintele TV Neptun, televiziune controlată de fostul primar de pe litoral. Oare a dat concurs pentru post această voinică?

    Nicolae Moga a fost numit în funcția de ministru miercurea trecută, exact în ziua în care Alexandra Măceșanu a fost răpită, bătută și violată de Gheorghe Dincă. După două zile a explodat buba de la Caracal, iar Moga, cu excepția faptului că i-a demis pe șefii ăia din poliție, părea inert.

    Astăzi și-a dat demisia. Un gest de lașitate a unui om de la care țara asta aștepta să fie bărbat. Un om care acceptă o astfel de funcție trebuie să fie bărbat cu „B” mare. Nu, Moga a fugit, așa cum fug de răspundere toți cei care au fost implicați în misiunea de salvare a Alexandrei. Dacă urmărești știrile toți aruncă vina pe altcineva. Nimeni nu a fost de fapt vinovat. Șeful poliției din Caracal spune, cu cuvintele sale: „Noi, ca polițiști, am acționat perfect”. Polițistul care îi spunea Alexandrei la telefonul 112 să nu mai țină linia ocupată, nu se consideră nici el vinovat. Cel de la STS, demisionar și el, spunea că nu are „nici o umbră de vinovăție”. Nimeni nu a greșit…

    Apoi vin ăștia doi, Vasilca de la STS și Moga de la Ministerul de Interne și își dau demisia pe un singur considerent: „Pentru a nu afecta prestigiul instituției”! Care prestigiu? Care instituții? În Ministerul de Interne pute de ani de zile a hoit. STS-ul încă nu și-a curățat bubele după eșecul din cazul Adrian Iovan și Aura Ion. Despre ce prestigiu vorbiți?

    Nicolae Moga a fost pus în funcția de ministru de Interne tocmai ca să facă ordine, să curețe sistemul, să facă să funcționeze acel minister. A fugit după șase zile speriat și el de ceea ce a găsit acolo.

    Al nost’ arădean, Dorel Căprar, se arăta mai afectat de faptul că cei din opoziție au făcut publice convorbirile Alexandrei cu tablagiii de la 112 decât de faptul că nimeni nu își asumă vreo vină în această catastrofă insituțională de care avem parte de miercurea trecută încoace. „Cei care v-au dat informaţii se supun legii şi le-am comunicat înainte de a începe discuţiile clasificate să aibă grijă să nu transmită, să nu comunice, să nu aibă telefoanele deschise, să nu îşi noteze, pentru că informaţiile clasificate sunt foarte clare”, spune Căprar în calitatea lui de preşedinte al Comisiei de apărare de la Camera Deputaţilor. Puteți mai mult de atât?

    Alo, PSD, bărbați aveți în acel partid? Unde dracu îi găsiți? Este partidul cu cei mai mulți adepți, dar cel mai bărbat de acolo pare doamna „Veo”, aia de e prima pe Google când dai căutare „proasta satului”. După ce l-ați votat în unanimitate, precum în Coreea de Nord, pe „Daddy” Dragnea în fruntea partidului, de erați toți cu mâinile ridicate precum stăteați la școală când vă punea „tova” la colț, acum atât ați reușit, să o puneți pe „Veo” candidată la funcția de președinte al României. Și atunci nu „Veo” e cea mai bărbată dintre voi?

    Murim cu zile făcând auto-stopul până când vă găsiți voi bărbații. Ne mor copiii sodomizați de dezaxați cu polițiștii așteptând la poartă, tăind frunze la câinii infractorului.

    PSD, același partid care la Arad nici măcar nu a avut candidat la Primărie mergând pe mâna unui independent, Sebastian Bulumac.

    Și acum cine vine în locul lui Moga? E tot de-al nost’. Se pare că-i Mihai Fifor, ăla bun la toate, priceput și la Apărare și la economie sau la filozofie, de până și Einstein ar fi invidios pe el. Este același care după ce l-a scuturat de scame pe „Daddy” acum o perie la fiecare apariție pe Viorica. În timp ce scriam tocmai l-a numit intermar…

    Nu prea o urmăresc pe Denise Rifai, dar ceea ce a spus aseară pe post, nici nu știu care e (România TV sau Realitatea TV), rezona foarte mult cu ceea ce gândesc și eu: „Prima anomalie din statul român este că dumneavoastră, Viorica Dăncilă, sunteţi premier!” Excelent…

    Sintagma aia cu numerele sudeze nici nu își mai are rostul. Cred că în loc de m… PSD, varianta actualizată e „Nu e PSD!”

    PS: Moga poate să fie fericit. L-a depășit pe Dragnea. Până acum, recordul pentru cel mai scurt mandat la Interne era deţinut chiar de Liviu Dragnea, fostul preşedinte al PSD. Dragnea a condus Ministerul de Interne între 20 ianuarie şi 2 februarie 2009, în timpul Guvernului Boc. Dragnea demisiona atunci după 13 zile la conducerea ministerului, motivând că bugetul instituţiei era mult prea mic pentru obiectivele pe care şi le propusese. Acum Dragnea este tot pe la Interne, păzit de gardieni să nu fugă de la Rahova. S-a dus puțin la răcoare să nu facă cumva vreo insolație în aceste zile toride de vară…

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Și mai trist este că sunt oameni care inca cred că cineva sapă la rădăcina acestei adunături de amatori numita psd.Că serviciile sau statul paralel sunt de vina și că cei care au “organizat” colectiv au scos acum aceasta drama că sa o scuture pe doamna Dancila.

      Cum am dat noi țara unor olteni cu trei clase! Doamne!
      Cea mai.mare insultă la adresa M.A.I. este numirea lui fifor. Mai ales după gafele de la M.a.p.n.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.