Unde a dispărut skatepark-ul Zsolt Török?
Începutul de an 2020 a adus orașului nostru un nou loc special amenajat pentru iubitorii de skateboarding, iar numele i-a fost dat în memoria lui Zsolt Török, marele alpinist arădean a cărei moarte tragică, neașteptată, s-a întâmplat vara anului trecut. Consilierii au votat alocarea sumei de 135.000 lei din bugetul local, la începutul lunii decembrie 2019, pentru amenajatea skatepark-ului din incinta Parcului Copiilor, bani din care au fost achiziționate: un panou de căţărat, o rampă de skateboard tip cutie prevăzută cu balustradă, o rampă de skateboard tip val dublu, o rampă tip şină metalică, o rampă tip treaptă dublă și o rampă tip bordură.
A fost o mare uimire astfel să constatăm, zilele acestea, că după nici jumătate de an de la darea în folosință, zona e acum complet goală. Primul gând pe care l-am avut a fost că municipalitatea l-a relocat, însă răspunsul primit de la Primăriei ne-a lăsat mască: skatepark-ul a fost distrus, iar asta chiar în perioada Stării de Urgență.
„Din nefericire, chiar în perioada Stării de Urgență, când accesul în parcuri și spațiile de joacă era interzis, skatepark-ul Zsolt Török a fost vandalizat. Elementele deteriorate au fost ridicate în vederea remedierii stricăciunilor.
Sperăm ca pe viitor aceste incidente să nu mai aibă loc, din respect pentru cetățenii din banii cărora s-au realizat aceste investiții și, nu în ultimul rând, din respect pentru cel care a fost alpinistul Zsolt Török, în amintrea căruia s-a amenajat acest spațiu”, ne-a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.
Comentariile portalului
1. Un spital municipal, cu echipe medicale, nu vedete ! 2. Scoli noi si cantine pt elevi. 3. Transport public prioritar si coerent, inclusiv cel dedicat elevilor. 4. Centru pietonal semnificativ ca si intindere, inclusiv (...)
Așa este. Și mi-ați dat o idee. Voi scrie în curând despre ea. Mersi...
Plecăm. Din țară sau măcar din oraș. Informați-vă și vedeți ca nu peste tot e în halul ăsta hoția, Aradul cu PNL constant de 20 de (...)