joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un tribunal egiptean a condamnat la moarte 188 de persoane pentru uciderea a 13 poliţişti

    de Special Arad | 3 decembrie 2014, 12:59 PM | Internaţional

    0

    Un tribunal egiptean a condamnat marţi la moarte 188 de persoane pentru uciderea a cel puţin 13 poliţişti în violenţe care au avut loc în august, după dispersarea unor tabere ale unor susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, a anunţat un reprezentant al instanţei, relatează Adevărul via AFP.

    De când armata l-a destituit pe fost preşedinte islamist, în iulie 2013, susţinătorii acestuia sunt vizaţi de o reprimare sângeroasă soldată cu peste 1.400 de morţi.

    Sute de susţinători ai islamistului au fost condamnaţi la moarte în procese în masă, expediate în câteva minute, calificate de ONU ca „fără precedent în istoria recentă”. Pedepsele capitale pronunţate marţi sunt supuse, potrivit legii egiptene, avizului – pur consultativ – al muftiului, reprezentantul islamului pe lângă autorităţi.

    Ele urmează să fie confirmate sau comutate în pedepse la închisoare pe viaţă, într-un verdict final aşteptat pe 24 ianuarie. Dintre condamnaţi, doar 143 se află în prezent în detenţie, a precizat reprezentantul tribunalului.

    Condamnaţii au fost acuzaţi că au participat pe 14 august 2013 la un atac sângeros asupra comisariatului de la Kerdasa, un sat situat la periferia Cairo, în ziua în care forţele de ordine dispersau două tabere de ocupare masive organizate în capitala egipteană de susţinători ai lui Morsi. În această operaţiune a forţelor de securitate au fost omorâte cel puţin 700 de persoane într-o singură zi, transformând ziua de 14 august în cea mai sângeroasă zi a reprimării islamiştilor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.