Lemnul. O „poartă” arhetipală dintre trecut și prezent ce deschide orizonturi spre sfera tradiționalului și a ingineriei artistice. Ființă și totodată obiect care respiră – sau a respirat… cândva. În sculptură, el reprezintă cea mai pură și naturală modalitate de modelare a unei viziuni. Un element fundamental, ancestral și sensibil la atingere.

90 de ani. Atât ar fi împlinit anul acesta marele artist Ovidiu Maitec, născut în județul Arad, considerat de criticii internaționali de artă cel mai mare sculptor român modern după Brâncuși. Astăzi îi găsim lucrările la Muzeul de Artă Modernă din Sydney, TATE Gallery din Londra, Kettle’s Yard Museum din Cambridge, Baukunst Galerie din Köln, dar și în Muzeul Național de Artă al României, respectiv cel de Artă Contemporană al României, din București. Însă prea puține la Arad, deși artistul a fost numit Cetățean de Onoare al Municipiului, în 1999. Începând cu anul 1998, o sală de expoziții a Muzeului de Artă Arad îi poartă numele. Aici a avut loc, vineri, 26 iunie 2015, o expoziție în amintirea lui, cu lucrări realizate de artiștii arădeni Onisim Colta, Rudolf Kocsis, Dumitru Șerban, Luigi Varga și cu câteva fotografii de Florin Hornoiu, alături de sculpturi aduse din Ungaria, semnate Ștefan Oroian (român stabilit în țara vecină) și Lorant Janos Demeter. Cu toții fiind vechi prieteni de-ai lui Ovidiu Maitec.

Inițiatorii expoziției sunt cei doi artiști din Ungaria, Ștefan Oroian și Lorant Janos Demeter, aceasta fiind a treia dintr-o serie de expoziții ce au inclus mai întâi ICR Szeged (noiembrie 2014) și ICR Budapesta (decembrie 2014).

Cea mai importantă lucrare a expoziției „Omagiu – Ovidiu Maitec” este „Cumpăna neagră”, una din cele două sculpturi ale lui Maitec care fac parte din expoziţia permanentă a Muzeului de Artă Arad (a doua fiind „Poarta închisă”). Aceasta este completată de sculpturi în lemn, câteva desene și fotografii realizate de cei șapte artiști reuniți la această expoziție.

Muzeograful Adriana Pantazi ne-a povestit că Ștefan Maitec, fiul artistului, este nemulțumit deoarece mai multe lucrări reprezentative, dinainte de ’90, nu sunt expuse niciunde. De asemenea, s-a amintit cu gust amar că însuși Ovidiu Maitec, chiar la expoziția din ’98 de la Arad, a fost dezamăgit datorită reacției pe care au avut-o autoritățile locale la propunerea lui de a sculpta un monument de for public pentru Arad. Acestea i-au cerut, la vremea respectivă, să participe la un concurs prin care – poate – ar fi ieșit câștigătoare lucrarea sa. Astăzi, acest amănunt e doar o parte de istorie uitată, rușinoasă pentru municipalitate, deoarece  marele artist – arădean, pe deasupra! – nu a fost prețuit la justa sa valoare. De altfel, precum Brâncuși sau alți mari români, Maitec a părăsit România, petrecându-și ultimii ani la Paris, tocmai pentru că aici, la el acasă, a fost considerat doar un simplu artist de rând.

Dar nu mai putem întoarce roata timpului, putem doar să ne ascundem nostalgiile în sculpturi in memoriam. Încremenite în lemn.

Expoziția rămâne deschisă până în data de 25 iulie 2015.