Un muzeu în aer liber, uitat de vreme, de care nimănui nu-i mai pasă | Galerie foto

    de Raluca Medeleanu | 16 iulie 2021, 4:08 PM | Cultură | Strada | Topic special

    1

    Constantin Doichiță, „Eu și cetatea” (1982)

    Parcul de pe malul Mureșului este cel mai adesea privit ca un simplu loc de recreere, însă el este de fapt și o imensă expoziție în aer liber. Acum înnegrite de timp și „camuflate” de copacii din jur, statuile care ne-au rămas moștenire de la două ediții ale unor tabere de sculptură din perioada anilor ’80 sunt veritabile bijuterii ale puținelor izbucniri creative, în afara normelor realismului socialist, din perioada comunistă.

    Dacă de multe ori tindem să ignorăm complet creațiile artistice care ne-au rămas din acea perioadă, iată că avem recent un exemplu prin care putem observa cât de mult contează o împrospătare a lor: în 2020, când s-a modernizat parcul de lângă Hotelul Continental, acum numit parcul „Bujor Buda”, dintr-odată oamenii au observat că acolo se află un grup statuar extrem de interesant. Azi, ei își fac poze și admiră statuile, stând pe bănci. Înainte, ani de zile ele erau percepute ca simple „blocuri de piatră” urâte. Ce s-a schimbat? O simplă curățare. De la mohorâtul gri-negricios, avem acum un alb luminos, maiestuos. Asociația Rubio ne-a spus că pentru această curățare a apelat la firma Ramada RMC Group.

    Ulterior, am aflat că municipalitatea chiar a încheiat în 2019 un acord-cadru cu această firmă pentru „întreţinerea, reparaţia şi curăţarea de graffiti a monumentelor de for public din Municipiul Arad”.

    Același lucru s-ar putea face și în parcul de pe malul Mureșului, unde oamenii trec adesea pe lângă creațiile unor sculptori renumiți în lumea artei românești fără ca măcar să le bage în seamă. Ori chiar mai rău, uitându-se încruntați către ele. Vă invităm la un exercițiu de imaginație: la o viitoare plimbare prin parc, opriți-vă în dreptul uneia dintre ele, oricare, și ignorați tonurile negricioase și mâzgălelile lăsate de spray-urile celor care nu respectă arta. Lăsați-vă imaginația să descifreze minunățiile de forme și poveștile din spatele acestor creații – unice, fiecare în felul lor.

    Despre o potențială acțiune de curățare am discutat și cu președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Arad, Dumitru Șerban, care este chiar un apreciat sculptor și are la rândul său o creație în parcul respectiv (foto, jos).

    Acesta ne-a spus că UAP nu a fost contactată de nimeni pentru o astfel de acțiune. Dumitru Șerban a ținut, de asemenea, să atragă atenția că procedura cere ca profesioniștii din cadrul UAP să fie cei care să facă o astfel de intervenție, sau cel puțin să se apeleze la consultanța Uniunii, întrucât curățarea nu se poate face oricum. „Nu se face cu sodă caustică, de exemplu. Nici cu apă sub presiune! Există cazuri când s-a făcut mult rău, de exemplu la Poarta Sărutului”, ne-a spus președintele UAP Arad.

    Într-adevăr, în 2014, Primăria Tîrgu Jiu a fost nevoită să scoată mulți bani pentru a curăța din nou Poarta Sărutului, după ce, în 2013, monumentul lui Brâncuși a fost spălat cu jet de apă sub presiune, ceea ce a dus la îngălbenirea și deteriorarea pietrei.

    Repere

    Anii ’80 erau o perioadă în care la nivel național tinerii artiști nu prea mai erau acceptați în Uniunea Artiștilor Plastici, astfel că taberele de sculptură au fost o ocazie pentru ei de a se exprima. „Tinerii suportau greu nedreptatea, frustrările și privațiunile. Nefiind membri ai UAP, deși îndeplineau condițiile impuse de regulament, plasticienii nu beneficiau de comenzi și achiziții semnificative, delegații în străinătate, «schimburi» de expoziții de autor… Nu li se repartizau nici atelierele construite de UAP pentru membrii săi.

    Fenomenul taberelor de sculptură, apărut în acești ani, poate fi socotit o încercare compensatorie. În coloratura naționalistă a regimului comunist s-a vrut a fi și un demers de «personalizare», prin semne și simboluri artistice, a spațiilor urbane și a locurilor pitorești. Se alocau sume tot mai mici pentru creații monumentale din bugetul țării constrânse la mari sacrificii pentru plata datoriei externe. Taberele de sculptură erau susținute material, în bună parte, de forurile locale. Aici li s-a deschis și tinerilor sculptori oportunitatea de a-și exersa profesia. Cu minim de resurse și maxim de efort”, a scris lector univ. dr. Lavinia Betea pe sculptorstoicu.ro.

    În acea perioadă, pe lângă vestita tabără de sculptură de la Căsoaia (1971-1985), s-a organizat și în municipiul Arad o astfel de tabără (prima ediție în 1981, iar a doua în 1982), care s-a desfășurat în parcul cuprins de-a lungul malului Mureșului, în zona dintre terenurile de tenis (actualmente Facultatea de Educație Fizică UVVG) și Polivalentă. Atunci, artiștii erau tineri, aflați la început de drum. Acum, privind tăblițele de la baza soclurilor, asamblate în urmă cu ceva timp de Clubul Rotary, recunoaștem nume deja sonore precum Emil Vitroel, Ioan Tolan, Constantin Doichiță, Ionel Munteanu… o adevărată expoziție permanentă, disponibilă să fie vizitată gratuit, de către oricine, la orice oră din zi sau din noapte.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.