Pornind de la ideea că SCU (Suporter Club UTA) a anunțat, pe la mijlocul lunii martie, că s-a decis ca numele, sigla și culorile UTA-ei (a adevăratei UTA) să fie cedate spre folosință UTA-ei Bătrâna Doamnă, mă simt ca și cum m-ar obliga cineva ca pe viitor să iubesc un kitsch. Totodată mă simt forțat de împrejurări să șterg cu buretele orice fel de amintire legată de echipa care cândva era Mândria Aradului și să susțin un hibrid născut contra naturii.

Simpla idee că UTA, aflată în moarte clinică – mă refer la ce-a mai rămas din ea după artificiul din 2006, când echipa retrogradase în Liga a 3-a, iar sezonul următor a jucat în Liga 1 – ar putea să dispară și că noi, fanii, ar trebui să considerăm o echipă făcută pe genunchi și introdusă direct în Liga a 4-a la limita legii ca fiind, de fapt, adevărata UTA, e o insultă la adresa spiritului oricărui microbist din lume. Niciuna dintre cele două UTE (scuzați anomalia acroninimică, dar vina e a lor) nu e cea care în ’47 triumfa pentru prima oră în Campionatul României, sau care în ’71 elimina din Cupa Campionilor Europeni pe Feyenoord, deținătoarea trofeului.

Nu sunt fanul lui Marțean, care mi se pare mai mult un mafiot de mâna a doua, nici al lui Giovani, cel care din ospătar (o spun alții, eu nu-i cunosc istoricul) a ajuns patronul Campioanei Provinciei, dar nici nu pot să mă gândesc că, peste câțiva ani, când îmi voi duce copilul pe von Neumann, voi fi nevoit să-i explic care-i diferența dintre kitsch și legendă. Nu-mi pot imagina cum eu, sau alți suporteri ai adevăratei UTA, ne vom duce copiii pe stadion și îi vom învăța să iubească echipa… o echipă formată în 2013, dar care se va lăuda că are 6 titluri de campioană a României, 2 Cupe ale României, un sfert de finală în Cupa UEFA și o dublă memorabilă cu Feyenoord în CCE!?

De cei de la SCU n-aș vrea să spun prea multe, cel puțin nu aici și nu acum. Aș vrea doar să le aduc aminte că, în urmă cu doar câțiva ani, le transmiteau timișorenilor mesaje de genul: AEKK…; Cine sunteți? Ce doriți?; Acesta nu este derbiul nostru; Ce onoare să avem atâtea domnișoare la a 8-a aniversare; Decizia TAS ați contestat pentru un palmares nemeritat; ACS Recaș nu e Poli și închei cu Azi am găsit ce am pierdut și poate nu-i târziu, farmecul fularului alb-roșu din ’70 dăruit din tată în fiu.

Eu, personal, nu voi susține niciodată UTA BD, sau cum se va numi după combinația respectivă. Eventual o voi susține care pe o echipă locală, la fel cum aș susține și Progresul Pecica, dar NICIODATĂ nu o voi considera ca fiind adevărata UTA, acea UTA care a scris istorie, acea UTA care făcea ca sângele să-mi fiarbă atunci când urlam în peluză, acea UTA care i-a dat mulțimii pe Petschovschi și Bonyhádi…