vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ucraina interzice oficial toate importurile din Rusia

    de Special Arad | 10 aprilie 2022, 11:36 AM | Internaţional

    0

    Ucraina a interzis toate importurile din Rusia, care înainte de război era unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi, cu importuri de aproximativ 6 miliarde de dolari pe an. În plus, Kievul a cerut şi altor state să urmeze acest exemplu şi să impună sancţiuni economice mai dure regimului de la Moscova.

    Astăzi am anunţat în mod oficial încetarea completă a oricăror schimburi de bunuri cu statul agresor. De acum înainte, produsele din Federaţia Rusă nu vor mai putea fi importate pe teritoriul nostru”, a scris sâmbătă ministrul Economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko, pe Facebook, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

    De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, la 24 februarie, schimburile de bunuri şi servicii între cele două ţări au fost practic inexistente, dar decizia de sâmbătă face legală încetarea importurilor.

    Bugetul inamicului nu va mai primi aceste fonduri, ceea ce îi va reduce potenţialul de a finanţa războiul”, a adăugat Iulia Sviridenko, care deţine şi funcţia de vicepremier.

    Măsura adoptată de Ucraina poate servi drept exemplu partenerilor noştri occidentali şi să îi stimuleze să extindă sancţiunile impuse Rusiei, inclusiv prin implementarea unui embargou asupra livrărilor de energie din Rusia şi izolarea tuturor băncilor ruseşti”, a mai spus ministrul Economiei din Ucraina.

    Citește articolul complet aici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.