Tribunalul din Seul prelungește detenția președintelui Yoon Suk Yeol pe fondul unui miting al susținătorilor acestuia





Un tribunal din Seul a aprobat prelungirea detenției președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, în timp ce ancheta privind tentativa sa eșuată de instaurare a legii marțiale luna trecută continuă, transmite Yonhap, citată de Agerpres. La scurt timp după anunțarea deciziei instanței, susținătorii săi au invadat clădirea, copleșind poliția antirevoltă care încerca să-i țină la distanță.
Tribunalul districtual de vest din Seul a dispus arestarea preventivă a lui Yoon sub acuzația de insurecție și abuz de putere pentru că a impus starea de urgență la 3 decembrie și ar fi trimis trupe în parlamentul național dominat de opoziție pentru a-i împiedica pe aleși să adopte decretul privind destituirea sa.
Decizia instanței, care a invocat riscul de distrugere a probelor, a fost luată duminică dimineața devreme (sâmbătă după-amiază în fusul orar GMT), la mai mult de 12 ore după începerea audierii pentru a evalua prelungirea detenției, care a durat aproximativ cinci ore și în care Yoon și-a apărat poziția timp de aproximativ 40 de minute, relatează EFE.
Președintele sud-coreean a fost arestat miercuri de către Oficiul de Investigare a Corupției pentru Înalți Funcționari (CIO), după un asediu îndelungat al reședinței sale, unde se baricadase de la înlăturarea sa de la putere, la 14 decembrie.
Odată cu emiterea mandatului de prelungire a detenției, anchetatorii îl pot ține pe Yoon în custodie până la 20 de zile, inclusiv zilele pe care acesta le-a petrecut deja într-un centru de detenție în urma reținerii sale la reședința sa din Seul miercuri.
Puterile prezidențiale ale lui Yoon au fost suspendate după ce adunarea dominată de opoziție a votat pentru punerea sa sub acuzare la 14 decembrie. Curtea Constituțională hotărăște dacă să îl repună în funcție sau să îl demită pe Yoon.
Comentariile portalului
==PENSII SPECIALE = SCARBA MI E = MERCENARI LA STAPANIRE ==OM FARA MESTESUG --FARA DUMNEZEU == VORBA VECHE DIN BANAT ==
In afara de baloane si acadele, vor depune o coroana comemorativa la "Crucea Martirilor Unirii 1918-1919" ridicata in memoria celor 90 de aradeni ucisi de trupele comuniste ale lui Bela Kun .
Va fi dublu pedepsit fiindca a *agresat* si rusoaice!