Tranzacție-pericol pentru Orange, Telekom și Digi: Vodafone a cumpărat UPC





Conform agenției de presă Reuters, Vodafone şi Liberty Global au încheiat negocierile şi au bătut palma pentru o parte din operaţiunile companiei americane pentru suma de 20.7 miliarde de euro, scrie gadget.ro. Tranzacţia include toate reţelele de cablu deţinute de Liberty Global în Germania, Cehia, Ungaria şi România.
Raportat strict la ţara noastră, putem spune că Vodafone a achiziţionat UPC şi va putea oferi astfel clienţilor săi pachete integrate de telefonie mobilă, fixă, internet fix şi cablu TV. Operatorul roşu va avea acces la peste 1.3 milioane de noi abonaţi şi va putea atrage mulţi alţii prin noi oferte avantajoase.
În România, cei de la Vodafone erau singurii din piaţă care nu aveau în ofertă TV şi internet fix, iar această tranzacţie nu face decât să crească concurenţa, mai ales că UPC este unul dintre cei mai apreciaţi operatori de servicii fixe.
Până pe data de 15 mai vom avea şi o declaraţie oficială de confirmare a achiziţiei din partea celor două companii.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)