Ești abonat Digi? Atenție la mesajele primite!





Infractorii digitali sunt în continuă adaptare în ceea ce privește metodele de a fura datele personale ale victimelor. Aceștia deseori apelează la folosirea unor nume de companii foarte cunoscute sau chiar instituții ale statului.
Unul dintre aceste exemple a fost folosirea imaginii Poliției Române într-o serie de mail-uri trimise către cetățeni în care li se cereau datele personale, întrucât aceștia ar fi vizați de către o anchetă.
Bineînțeles că Poliția Română a reacționat imediat și a făcut public că acele mail-uri nu sunt trimise de pe adresa de mail a instituției și că nici nu ar proceda în acest mod.
Citește și: „Capcanele virtuale”. Cum să te protejezi împotriva atacurilor de phishing prin e-mail
De data aceasta, victimă în folosirea numelui a ajuns compania de telecomunicații Digi România, în numele căreia s-au trimis mail-uri.
În acestea sunt cerute date personale, cum ar fi datele cardului bancar, chipurile pentru a le fi rambursată o sumă de bani.
Metoda, numită phishing, a fost descoperită de către companie încă din data de 15 mai anul acesta, iar în acest sens, compania a emis o informare abonaților și nu numai, prin SMS, dar și prin mail în care atrage atenția acestor fapte:
Dorim să te informăm cu privire la o serie de campanii frauduloase, în cadrul cărora sunt utilizate abuziv numele și identitatea noastră vizuală, Digi Romania, cu scopul de a te înșela.
Începând din 15 mai am detectat o tentativă de phishing.
Important de știut:
1. Detalii false de rambursare: DIGI nu solicită niciodată detaliile cardului bancar pentru rambursarea plăților! O cerere de acest fel reprezintă o încercare de fraudă.
2. Identitatea vizuală: E-mailurile frauduloase imită identitatea noastră vizuală.
Cum să te protejezi:
Verifică expeditorul! Fii atent la adresa de e-mail de la care primești mesajele.
Nu oferi date personale! Nu răspunde cererilor suspecte și nu introduce date financiare sau cu caracter personal pe site-uri nelegitime.
Raportează tentativele! Dacă primești un e-mail suspect, raportează-l imediat echipei noastre de suport.
Fii vigilent și asigură-te că deschizi doar e-mailurile primite de la surse de încredere și protejează-ți datele personale!
Securitatea ta reprezintă o prioritate pentru noi și te asigurăm pe această cale că depunem toate eforturile pentru a preveni și a te proteja împotriva tentativelor de fraudă!
Comentariile portalului
Băi, da' fără popi nu se poate? Parca am fi stat teocrat, nu laic.
== DOCTORE == LASA BALIVERNELE CA ESTI DOCTOR == MAI BINE SA NE EXPLICI CUM USR A VOTAT PENTRU MENTZINEREA GUVERNUL CIULACUL LA MOTZIUNEA DE CENZURA . ==V ATZI DAT CU SHATRELE REUNITE IN (...)
Din aia 77% jumătate merg într-un CET de care se folosesc sub un sfert din arădeni, care e noima? Nu au fost în stare să facă un parc fotovoltaic (...)