Tragedie în noaptea de Crăciun. S-au aruncat împreună de pe bloc





Doi tineri s-au sinucis chiar în noaptea de Crăciun în Iaşi. Cei doi s-au aruncat împreună de la mansarda unui bloc.
O fată în vârstă de 23 de ani și un bărbat în vârstă de 32 de ani, cel mai probabil iubiți, s-au aruncat de la mansarda unui bloc situat pe strada Ciurchi, cartier Tătărași.
Trupurile lor au fost observate de un trecător care a alertat poliția. La fața locului au ajuns două echipaje medicale, dar bărbatul era deja mort, iar fata a murit câteva minute mai târziu în ciuda manevrelor de resuscitare.
Între timp, polițiștii au cerut ajutorul pompierilor care au spart ușa apartamentului de unde s-au aruncat cei doi tineri. Fereastra era deschisă, iar în casă polițiștii nu au găsit niciun semn care să ducă la suspiciunea că ar fi avut loc o infracțiune.
„Nu sunt indicii cu privire la comiterea unei infracțiuni. S-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la decesul celor doi”, a spus Mădălin Țăranu, purtătorul de cuvânt al IPj Iași.
Trupurile celor doi au fost duse la IML, mâine fiind stabilită necropsia.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)