joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trupul unei femei a fost găsit într-o fântână, la Covăsînț

    de Andrei Fuliaș | 3 mai 2018, 5:05 PM | Covăsânţ | Știri Arad

    0

    Eveniment tragic în localitatea arădeană Covăsînț, acolo unde trupul unei femei a fost găsit, în urmă cu doar câteva zeci de minute, într-o fântână aflată la intersecția dintre două străzi.

    Din primele informații pe care le deținem, femeia, în vârstă de aproximativ 53 de ani, era localnică. Trupul acesteia a fost zărit în fântână de către un alt localnic, fântâna respectivă fiind folosită de către cei din zonă și trecători pentru consumul de apă potabilă.

    Trupul femeii a fost scos din fântână de către doi angajați ai ISU Covăsînț, iar la fața locului se află, chiar în aceste momente, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad pentru a face cercetări.

     

    Contactați de către Special Arad, reprezentanții IPJ Arad au confirmat incidentul.

    „În această zi, pe raza localității Covăsînț, într-o fântână, a fost găsit cadavrul unei femei de 53 de ani, din aceeași localitate. La o primă examinare a cadavrului nu au fost constatate urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a declarat pentru Special Arad purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, inspector principal Lorena Radu.

    Alte informații, din surse neoficiale, spun că femeia ar fi suferit de afecțiuni psihice și, totodată, că cel mai probabil trupul femeii ar fi ajuns în fântână în urmă cu câteva zile, având în vedere starea în care se afla cadavrul la momentul la care a fost scos afară. Aceleași surse neoficiale susțin că femeia nu are rude, ceea ce face cu atât mai grea munca autorităților în a afla exact momentul dispariției.

    Momentan autoritățile nu iau în calcul o crimă, dat fiind faptul că, la prima vedere, pe trupul femeii nu au putut fi găsite urme de violență. Totuși, cercetările vor continua.

    Foto: arhivă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.