Traficanții de droguri care își vindeau „marfa” în Piața Sârbească, acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT Arad





16 percheziții au efectuat polițiștii SCCO Arad – sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT Arad – în 4 aprilie în municipiu și județ, într-un dosar de trafic de droguri. 34 de persoane bănuite că sunt implicate în traficul de droguri au fost conduse la sediul DIICOT Arad, în urma descinderilor, pentru a fi audiate. Dintre acestea, opt au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, pe numele a cinci dintre cele opt persoane au fost emise mandate de arestare preventivă.
Potrivit procurorilor DIICOT Arad, gruparea a activat pe raza județului Arad în perioada ianuarie – aprilie 2023 și era specializată în „procurarea, deținerea în vederea comercializării, ambalarea și vânzarea, fără drept, de droguri de risc și de mare risc, precum și substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive către consumatori de pe raza acestui județ, activitate în urma căreia au fost obținute venituri”. Unul dintre locurile în care traficanții vindeau droguri era Piața Sârbească.
Trei dintre persoanele arestate în urma perchezițiilor și-au primit pedepsele, joi, 29 iunie, după ce Tribunalul Arad a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpați și DIICOT Arad: „Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 13 iunie 2023, în dosar între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad şi inculpaţii Barna Adrian Sorin, Brădean Damian-Marius şi Brădean Anton Florin”.
Pedepse cu suspendare pentru droguri: între 1 an și 6 luni și 3 ani
Potrivit portal.just.ro, Tribunalul Arad a hotărât următoarele: „Condamnă pe inculpatul Barna Adrian Sorin la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept, fără a deţine autorizaţiile necesare, în formă continuată. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare, pentru consum propriu, fără drept. Contopește pedepsele și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, şi anume aceea de 2 ani şi 10 luni închisoare, la care adaugă sporul de 2 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată), rezultând pedeapsa finală de 3 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. Condamnă pe inculpatul Brădean Damian Marius, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept, fără a deţine autorizaţiile necesare, în formă continuată. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Condamnă pe inculpatul Brădean Anton Florin, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept, fără a deţine autorizaţiile necesare, în formă continuată. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani”.
Tribunalul Arad a mai dispus ca cei trei să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. Hotărârea instanței nu este definitivă în acest dosar.
În urma sentinței de joi, Tribunalul Arad a decis revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a celor trei. Aceștia se aflau în arest preventiv din 5 aprilie.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)