Trafic restricționat pe Calea Timișorii. Șoferii vor fi nevoiți să folosească rutele alternative





„Ruga de Hramul Bisericii Catolice Aradul Nou” va restricționa circulația pe Calea Timișorii duminică, 19 septembrie 2021.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a tradiționalei sărbători, Forumul Democrat al Germanilor Arad a înaintat o solicitare Comisiei de Sistematizare a Circulației care a fost avizată favorabil.
Astfel, duminică dimineața, la ora 9.00 participanții își dau întâlnire pe Calea Timișorii nr.40.
La 9:30 vor începe defilarea spre Biserica Catolică din Aradul Nou.
Recepția de la ora 11.00, găzduită de casa parohială, va fi urmată de defilarea perechilor prin Aradul Nou, după următorul traseu: Biserica Catolică din Aradul Nou-Calea Timișorii-str. Ștefan cel Mare-str. Caransebeș-str. Zimbrului-str. A.M. Guttenbrunn-str. Cibinului-str. Castanilor-str. Popa Șapcă-Liceul Teoretic A.M. Guttenbrunn-Calea Timișorii nr. 40.
Începând cu ora 16.00 până la 20.00 pe platoul cu parcarea din fața clădirii CEC se va desfășura tradiționalul program cultural.
Comentariile portalului
Vă vine sau nu să credeți, eu, personal, cred că decizia CCR a fost într-adevăr abuzivă. Strict etic. Dar era o dilemă mare, în același timp, pentru (...)
Punctual, am spus că vă contraziceți cu afirmația „Fondurile UE trebuie alocate conform unor reguli bine stabilite”, după care ați dat-o cu lozinca „statul în genunchi” și (...)
Iar dvs d-le Arond intr-un stil nu nou pt mine spuneti cu ce ma contrazic eu de parca ati sti ce gandesc, va spun eu, nu stiti... repet: nu sunt (...)