Toni-Ann Singh, din Jamaica, este Miss World 2019





Miss Jamaica 2019, Toni-Ann Singh, a fost aleasă Miss World la cea de-a 69-a ediție a celebrei competiții de frumusețe, potrivit cnn.com, care notează şi faptul că majoritatea concursurilor de profil de anul acesta au desemnat drept câştigătoare tinere de culoare.
„Fetiţei din St. Thomas, Jamaica şi tuturor fetiţelor din lume, le spun «Vă rog, aveţi încredere în voi. Vă rog, fiţi conştiente că sunteţi valoroase şi capabile să vă îndepliniţi visurile. Această coroană nu este a mea este a voastră. Aveţi un scop»”, a scris Singh într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter sâmbătă, după ce s-a încheiat competiţia, organizată la Londra, în Marea Britanie, potrivit Mediafax.
În vârstă de 23 de ani, Singh s-a născut în Morant, St. Thomas, Jamaica. A absolvit cursurile de psihologie şi studii ale femeilor la Universitatea de Stat din Florida, SUA.
Sâmbătă, aceasta a fost ovaționată după ce a cântat hitul lui Whitney Houston „I Have Nothing” și a răspuns strălucitor unei serii de întrebări puse de jurnalistul britanic Piers Morgan. „Cred că reprezint ceva special, o generație de femei care împing lumea spre schimbare”, i-a spus aceasta lui Morgan.
Celelalte două finaliste au fost Miss France, Ophely Mezino, și Miss India, Suman Ratansingh Rao.
Sursa: Digi24
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)