vineri, 21 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Tomck@t: Nu CINE, ci CE. Mersi, Nietzsche!

    de Tomck@t | 14 februarie 2016, 6:38 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    2

     „Fiecare început are un sfârșit și fiecare sfârșit are un nou început”. E o maximă atât de uzuală, încât nici nu are rost să ne certăm pe tema „cine a spus-o pentru prima oară?”. Ca fapt divers, de multe ori, într-un schimb de replici contează mai mult ultimul cuvânt, cel care pune punct și deține cheia de la ușa tăcerii. Dar Special Arad nu s-a născut cu scopul de a închide uși, ci tocmai de a rupe lanțuri și lacăte ce țin corupții departe de ochii lumii, de a sparge geamuri fumurii și de a „ștampila” monumente istorice (și isterice, vorba lui Luci) cu inscripția „Atenție! Cad ornamente!”. Așadar… preferăm să fim noi, în continuare, cei care rupem tăcerea și nu vom uita, în niciun caz, ceea ce am spus pentru prima oară. Ca fapt divers – pentru că uneori așa funcționează viața asta, acest acvariu imens plin de rechini și doar o mână de peștișori sanitari, ai căror menire specială este aceea de a curăța apa de microbii care murdăresc ecosistemul și, totodată, mica lor societate – nu contează CINE, ci mai degrabă CE.

    Merităm mai mult decât să fim mințiți în fiecare zi; merităm mai mult decât să fim considerați marionete ale unora sau altora care au nevoie doar de votul nostru, de girul și de penița noastră pentru a-și umple buzunarele; merităm ca fiecare zi pe care o trăim să nu fie mai anostă decât cea de ieri; merităm să nu fim mai săraci azi decât în urmă cu câteva zile; merităm mai mult decât jocurile politice, „în interesul muncipiului sau județului”, care se fac, de fapt, în defavoarea noastră; merităm mai mult decât „atât s-a putut”; merităm mai mult decât „nu contează că a furat, a făcut ceva!”; merităm ca valorile să iasă la lumină;  merităm să nu mai fim umiliți de oameni de nimic, de neprofesioniști, de inculți și de șmecheri; merităm să nu mai fim angajați la o societate sub obligativitatea de a avea un carnet de membru de partid; merităm să nu mai discutăm despre cât de rău a decăzut moralul; merităm să nu mai primim sfaturi mincinoase pe banii noștri, de la cine chiar nu dorim; merităm să nu-i mai ascultăm pe cei care folosesc minciuna ca pe apa de la robinet; merităm profesionalism, nu amatorism; merităm altceva, înțelegând prin asta normalitatea; merităm să ni se spună adevărul!” (vezi textul integral)

    Aceste cuvinte au reprezentat primul – și cel mai important – mesaj al colectivului Special Arad. Am subliniat colectivul și nu am adăugat hashtag-ul aferent, nefiind vorba, aici, sub nicio formă, de vreo aluzie la tragedia de anul trecut din București. Vestea proastă e că tragediile atrag trafic, audiență, dar suntem mult mai idealiști decât să credem în povești de adormit copy-paste-uri cu Sfârșitul Lumii, înțelegând că fiecare zi poate fi un nou început, o nouă oportunitate de a furniza știri, reportaje, articole de investigații și opinii care să deschidă minți… și să penalizeze „încuiații”. Avem ferestrele larg deschise, indiferent câți bulgări de noroi ne sunt aruncați de către niște fricoși care fug imediat de la fața locului, indiferent câte încercări sunt sau vor fi de a ne încuia ușa de intrare. Nimeni din Special Arad nu sare pe geam doar pentru că unii vor cu toată puterea să ne închidă gura. Așa cum nu vedem nicio tragedie, niciun sfârșit, în alegerea cuiva de a ieși pe ușa pe care a intrat.

    Nu e un secret: Luci Valeriu a părăsit echipa Special Arad. A fost alegerea lui și noi o respectăm. Ne-am despărțit pe cale amiabilă, în cazul în care se întreabă cineva. A ales un alt drum, poate diferit față de al nostru, deși noi sperăm să fie cel puțin asemănător, chiar dacă direcția nu ne va permite să ne intersectăm. Rămânem prieteni, firește, și-i urăm tot binele din lume. A fost o cărămidă de bază care a stat la fundația proiectului Special Arad… și pentru asta nu putem decât să-i fim recunoscători. Dar mergem mai departe. Pe drumul ales de la început.

    „Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” (Friedrich Nietzsche)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Lucian Valeriu rămâne – de oriunde (mereu) pleacă acel splendid apus care (mereu) răsare. O voce inconfundabilă a scrisului. Nu cunosc ce va face mai departe și de ce a plecat – nu e treaba mea dar nu cred că există vreun cititor (și nu numai ) de presă adevărată care să nu-i regrete absența. Locul lui adevărat e la masa de scris. E locul lui special. Putea amâna măcar pe 1 aprilie. Am tot respectul pt voi toți, pt munca voastră susținută. Sper să fi făcut o alegere mai bună decât Specialul pe care l-a părăsit într-o zi care sfințește Iubirea (fraternă, colegială, părintească sau aiurea). Orice aș vrea să scriu – nu pot ocoli cuvântul ”regret”. Ca și voi, dealtfel. Ce să zic?! Munciți și mergeți mai departe. Nu se știe niciodată. Poate într-o zi își va regăsi cu adevărat forța, seva și identitatea primă, cuvântul care l-a (re)creat.

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Armata „Special”-ă nu va fi la fel fără Lucian. Poate fi mai bună și mai conștientă de misiunea pe care o are. Pe o parte din echipa v-a crescut la propriu și e mândru de voi. Atât de mândru încât are convingerea că fără el o să vă-ndepliniti misiunea. Dacă a ales ca unele războaie să le poarte singur, respectați-i alegerea la fel de mult cât vă respectă el pe voi. „Special” rămâne o parte din el pentru că voi sunteți speciali. Să vă citim cu bine în continuare.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.