Țintă mică, nesimțire mare… Firma Sport Trade nu s-a prezentat la semnarea contractului pentru închirierea spațiului de la stadionul „Francisc Neuman”
Ne așteptam la acest deznodământ. În urmă cu aproape două săptămâni, mai multe firme din Arad s-au prezentat la licitația organizată de Recons Arad pentru spațiile comerciale de la arena „Francisc Neuman”.
Am scris atunci că firma administrată de apropiatul lui Alexandru Meszar, Mihai „Mișu” Vida, a câștigat licitația pentru spațiul de 78 de metri pătrați în care a funcționat fan shop-ul clubului UTA, cel care a stârnit foarte multe discuții despre felul în care a fost redirecționat profitul după vânzarea tricourilor și a altor articole de vestimentație sau suveniruri imprimate cu brandul UTA.
Mihai Vida a licitat în numele firmei Sport Trade suma de 260.000 de euro pe an, adică aproape 22.000 de euro pe lună pentru acel spațiu de doar 78 de metri pătrați. Miza, însă, a fost alta. Cel de a ține blocat spațiul astfel încât să nu se apropie cei de la Suporter Club UTA de el. Mihai Vida nu s-a prezentat în intervalul celor cinci zile nelucrătoare pentru a semna contractul, astfel că licitația s-a organizat degeaba.
Citește cu click pe titlul de mai jos:
Șocant. Omul lui Meszar a închiriat un spațiu de 78 mp în incinta arenei Francisc Neuman cu 22.000 de euro pe lună
„Nu s-a prezentat nimeni să semneze contractul de închiriere al spațiului. Firmele care nu s-au prezentat la semnarea contractelor nu vor mai avea dreptul de a se prezenta la următoarea licitație care, cel mai probabil, va fi organizată după data de 31 august. De asemenea, la următoarea licitație va fi impusă o garanție”, spune Laurențiu Puf, director adjunct la Recons Arad.
Dar nu numai Sport Trade nu s-a prezentat, ci nici una dintre firmele care au câștigat în urmă cu două săptămâni licitațiile pentru spațiile comerciale de la stadion.
Astfel, următorul episod din acest serial îl vom vedea cel mai probabil în luna septembrie. Data viitoare cu o… garanție.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)