Compartimentul Anestezie și Terapie Intensivă III, Blocul Operator III și Laboratorul de Microbiologie, reabilitate cu peste 2 milioane lei





Comunicat. Peste două milioane de lei a investit Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad pentru reabilitarea Compartimentului Anestezie și Terapie Intensivă III, a Blocului Operator III și a Laboratorului de Microbiologie.
„Investiția în reabilitarea Compartimentului Anestezie și Terapie Intensivă III respectiv a Blocului Operator aferent acestuia a fost necesară datorită măsurilor trasate, în perioada pandemiei, de către ISU Arad și DSP Arad și pentru a asigura condiții decente de spitalizare pacientelor care necesită intervenții operatorii. În ultimul an aici au avut loc lucrări de reparații și vopsire pereți, înlocuire tâmplărie, montare linoleum medical antibacterian, refacere instalații și montare console pentru fluide medicale. Lucrările au fost posibile cu sprijinul Consiliului Județean Arad și Primăriei Municipiului Arad, iar Asociația Cetatea Voluntarilor ne-a sprijinit cu partea de mobilier, necesară bunei funcționari a acestor servicii medicale”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.
Tot din acești bani s-a amenajat un spațiu, pentru Laboratorul de Microbiologie, funcțional într-una dintre clădirile din strada Episcopiei.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
Sunt blocuri de lemn nu știu cum s-a putut aproba așa ceva...
Lasa ca noua ne ard campurile si ei stau in Franta pt gloria lui ARAHAT, si aici vin cate 2la un incendiu de casa....