vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune câte trei spectacole pe săptămână în următoarea perioadă

    de Tomck@t | 17 ianuarie 2021, 5:19 PM | Cultură

    0

    Revine în program și „Tatăl”, cu Ovidiu Ghiniță. NU-L RATAȚI!

    Teatrul Clasic „Ioan Slavici” apasă pedala! Până la finalul lunii februarie, pe spectatori îi așteaptă spectacole în fiecare zi de joi, sâmbătă și duminică.

    Nu mai puțin de treisprezece spectacole sunt programate pentru următoarea perioadă, printre ele numărându-se cele mai noi și apreciate producții din ultimii ani. Ultima premieră a teatrului arădean, „Școala și familia” (citește recenzia Special Arad aici), o adaptare după schițele lui I.L. Caragiale (regia: Cristian Ban), se va juca din nou pe 30 și 31 ianuarie. Revin în program și „Terapie de grup”, „Gunoierul” și „Carmen Vlaga vorbește cu tine”, spectacole care au avut premiera anul trecut, dar și „Familia Tót”, „Omul cu mârțoaga” (citește recenzia aici), „Să ne cunoaștem mai bine” (recenzia Special Arad, aici) și „Totul despre femei”.

    Cele mai „vechi” spectacole – deci piesele de rezistență! – din programul următor sunt „Iubirea la oameni” (care a avut premiera în 2016), „Ai mei erau super” (premiera: 2015) și „Cerere în căsătorie” (2010).

    Având în vedere situația epidemiologică, toate aceste spectacole se vor juca în sala mare (chiar și cele care, în mod normal, s-ar fi jucat în sala mai mică, Sala Studio) și cu doar 30% din capacitatea sălii. De asemenea, organizatorii precizează că programul poate suferi modificări în perioada următoare, în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul municipiului Arad.

    Revine „Tatăl”, cu Ovidiu Ghiniță – o piesă ecranizată de curând, cu Anthony Hopkins în rol principal!

    Criticii și artiștii din domeniu sunt în mare parte de acord că cel mai puternic spectacol de teatru arădean din ultimul deceniu este „Tatăl” (citește recenzia aici), în regia bucureșteanului Radu Iacoban, și asta în mod special datorită interpretării magistrale a veteranului Ovidiu Ghiniță, pentru care a primit Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea.

    Scenariul spectacolului a fost scris de dramaturgul francez Florian Zeller, cel care a și regizat ecranizarea cinematografică a piesei sale, aducându-i în rolurile principale pe actorii Anthony Hopkins și Olivia Colman. Filmul „The Father” va fi lansat pe plan internațional în cursul acestui an, cu o întârziere semnificativă din cauza pandemiei, având în vedere că premiera oficială a avut loc în ianuarie 2020 la Festivalul Sundance. Criticii de film preconizează pentru „The Father” șanse mari de câștig, în mai multe categorii, la Premiile Oscar din acest an.

    Actorul Ovidiu Ghiniță, câștigător al unui premiu UNITER (în 2008, pentru rol secundar în „Vis. Toamna”), a intrat deja la pensie, este așadar o surpriză extrem de plăcută că revine pe scenă. Dacă nu ați apucat să vedeți spectacolul în ultimii ani, cumpărați biletele acum! Merită!

    PROGRAM:

    Joi, 21 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Tatăl”
    de Florian Zeller
    Regia: Radu Iacoban
    Durata: 1h 40 min

    Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Să ne cunoaștem mai bine”
    – scenariu colectiv
    Regia: Cristian Ban
    Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
    Durata: 1h 10 min

    Duminică, 24 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Cerere în căsătorie”
    după A.P.Cehov
    Traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
    Durata: 60 min

    Joi, 28 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Gunoierul”
    de Mimi Brănescu
    Regia: Marian Parfeni
    Durata: 55 min

    Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Școala și familia”
    după I.L. Caragiale
    Regia: Cristian Ban
    Durata: 1h 20 min

    Duminică, 31 ianuarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Școala și familia”
    după I.L. Caragiale
    Regia: Cristian Ban
    Durata: 1h 20 min

    Joi, 4 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Familia Tót”
    de Örkény István
    Regia: Sânziana Stoican
    Durata: 1h 40 min

    Sâmbătă, 6 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Terapie de grup”
    de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila – Musical
    Regia: Tapasztó Ernő
    Coordonator muzical: Éder Enikő
    Coproducție: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Aradi Kamaraszinház, Teatrul Jókai Békéscsaba (Ungaria), în cadrul proiectului „Teatru fără frontiere”

    Duminică, 7 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Terapie de grup”
    de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila – Musical
    Regia: Tapasztó Ernő
    Coordonator muzical: Éder Enikő
    Coproducție: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Aradi Kamaraszinház, Teatrul Jókai Békéscsaba (Ungaria), în cadrul proiectului „Teatru fără frontiere”

    Joi, 11 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Iubirea la oameni”
    de Dmitri Bogoslavski
    Regia: Vlad Massaci
    Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
    Durata: 2h (fără pauză)

    Sâmbătă, 13 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Carmen Vlaga vorbește cu tine”
    – un spectacol bazat pe textul „Întoarcerea de acasă” de Ștefan Caraman
    Regia: Ștefan Iordănescu
    Durata: 1h 10 min

    Duminică, 14 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Ai mei erau super!”
    – scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei
    Regia: Cristian Ban
    Durata: 1h 30 min

    Joi, 18 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Omul cu mârțoaga”
    de George Ciprian
    Regia și scenografia: Laurian Oniga
    Durata: 2h 15 min (cu pauză)

    Sâmbătă, 20 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Totul despre femei”
    de Miro Gavran, Distribuția 1
    Regia: Felix Crainicu
    Durata: 1h 40 min

    Duminică, 21 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Totul despre femei”
    de Miro Gavran, Distribuția 2
    Regia: Felix Crainicu
    Durata: 1h 15 min

    Joi, 25 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Cerere în căsătorie”
    după A.P.Cehov
    Traducerea și adaptarea scenică: Florin Covalciuc
    Durata: 60 min

    Sâmbătă, 27 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Familia Tót”
    de Örkény István
    Regia: Sânziana Stoican
    Durata: 1h 40 min

    Duminică, 28 februarie 2021, ora 19,00 – Sala mare
    „Omul cu mârțoaga”
    de George Ciprian
    Regia și scenografia: Laurian Oniga
    Durata: 2h 15 min (cu pauză)

    Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează online de pe platforma www.eventim.ro sau de la agenția de bilete a teatrului. Orarul agenției este: marți, miercuri, vineri: 10.00 – 16.00, joi:10.00 – 14.00 și 17.00 – 18.30, sâmbătă și duminică: 10.00-12.00 și 17:00 – 18:30.

    Important! În ziua reprezentației, biletele pot fi achiziționate de la casierie doar până la ora 18:30!

    Spectatorii sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru limitarea răspândirii COVID-19.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.