Taximetrist din Timișoara, luat la bătaie pentru că ar fi mers pe un drum mai lung. Clienții lui sunt cercetați penal





Un taximetrist din Timișoara a ajuns la spital, sâmbătă, după ce ar fi fost bătut de trei clienţi supărați că șoferul ar fi ales un traseu mai lung, pentru a încasa mai mulți bani, transmite MEDIAFAX.
Trei bărbaţi din județul Timiș sunt cercetaţi penal după ce, sâmbătă dimineața, ar fi bătut un taximetrist în vârstă de 31 de ani, din Timișoara, care i-a transportat cu mașina.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, șoferul i-ar fi preluat din fața unei pizzerii din oraș și ar fi fost lovit atunci când a ajuns la destinație, pe strada Jules Verne. Agresorii erau beți și ar fi reacționat violent fiind supărați că taximetristul ar fi ales un traseu mai lung pentru a încasa mai mulți bani.
Tânărul de 31 de ani a fost transportat la spital, iar după ce a primit îngrijiri medicale, nu a avut nevoie de internare.
Bărbatul a declarat, la audieri, că nu își mai amintește ce s-a întâmplat după ce a fost lovit.
Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru lovire sau alte violențe, fiind posibil ca încadrarea să fie schimbată în urma cercetărilor.
Cei trei suspecți și câțiva martori se află la audieri, ancheta fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
imagine cu rol ilustrativ
Comentariile portalului
Un specialist în IT mai serios nu lucrează moca. Între timp, desigur, nimeni nu mai dă un ban pe un ziar, fie și online, dar pretențiile (deseori cu acuzaț (...)
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
@alexandrion Stai liniștit că moderatorii umblă la comentariile care nu le sunt pe plac și nu le mai afișează, dar nu se consideră cenzură. În loc să-ș (...)