miercuri, 4 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    „Supermagazinul” Market (fost Billa) este acuzat din nou că își înșală clienții. Zeci de femei comentează cu privire la produse expirate și etichetate cu termene false

    de Andrei Fuliaș | 27 decembrie 2017, 1:19 PM | Știri Arad | Topic special

    7

    Etichetele cu ajutorul cărora păgubita le face „reclamă” celor de la magazin(foto: Facebook)

    Se cere o intervenție a Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor

    Fostul supermarket Billa, actualmente Market, este acuzat din nou, pentru a nu știm câta oară, de practici necurate. Nu este prima oară când presa scrie despre aceste metode „neortodoxe” ale supermarketului amintit. Nu este nici măcar prima oară când Special Arad scrie despre așa ceva. În luna aprilie a acestui an, pe vremea când încă se numea Billa, magazinul vindea „carne din viitor”. Da, ați citit bine, din viitor. Era vorba despre carne cumpărată pe 19 aprilie, dar pe a cărei etichetă scria că a fost ambalată în 20 aprilie. Câteva luni mai târziu, când deja magazinul se numea Market, tot noi scriam că produsele de la raft aveau anumite prețuri, iar când erau scanate la casa de marcat erau indicate alte prețuri.


    Citește și: UPDATE – Scandalos! Cum își mint cei de la Billa clienții: „Am cumpărat azi carne ambalată mâine”. Protecția Cosumatorilor reacționează


    Iată că nu s-a încheiat anul și cei de la Market „lovesc” din nou. Așa ca de… „La mulți ani!”. Vorbim de această dată despre acuzațiile unei doamne din Arad, care spune că a cumpărat pe 26 decembrie un produs expirat pe 23 decembrie. Dar asta nu este tot, fiindcă femeia nu ar fi cumpărat produsul dacă ar fi văzut că este expirat. Însă cei de la Market au avut grijă ca ea să nu știe că produsul a ieșit din termenul de valabilitate. Doamna în cauză a povestit pe Facebook, într-un grup din care fac parte alte peste 7.000 de alte femei, că peste eticheta cu termenul de 23 decembrie a fost lipită o altă etichetă care spunea că produsul era valabil până pe 20 ianuarie. Totodată, femeia a povestit că aceasta nu este singura experiență neplăcută pe care a avut-o la magazinul Market, ci că în trecut s-a confruntat la rândul său cu diferențe de prețuri afișate la cântar sau la raft, față de cele afișate la casa de marcat.

    În urma postării au curs zeci de comentarii negative, comentarii prin care alte persoane și-au povestit experiențele neplăcute prin care au trecut făcând cumpărături la magazinul Market (fost Billa).

    În același timp, mămica „pățită” a spus că va face și o plângere Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), însă dovezile par suficiente chiar și pentru o sesizare din oficiu a inspectorilor ANPC, având în vedere că la mijloc este vorba despre sănătatea celor care sunt păcăliți de astfel de magazine să cumpere produse expirate.


    Citește și: Și-au schimbat numele, dar năravul ba! Cum își păcălește clienții un supermarket din Arad


    În continuare vă lăsăm să vizionați postarea în cauză, dar și comentariile care au survenit acestei întâmplări neplăcute:

    salam expirat market

    salam expirat market 2 salam expirat market 3 salam expirat market 4 salam expirat market 5 salam expirat market 6

    25660369 1959930010925583 4714174663342183564 n 25660369 1959930010925583 4714174663342183565 n

    bon parizer parizer

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mah disperatiilor de „Market” da Kaufland Real Selgros Metro de ce nu mergeti si domnule editor ca ai fost sesizat de Real ca vinde marfa expirata de 3 luni la jumate de pret nu ai scris nimica de ei ai zis ca nu este adevarat cu dovada in mana sa inteleg ca te platesc bine astia de la Real??

      0 voturi
      +1
      -1
      • Disperați? Băi deșteptule/deșteapto, dacă cumpărai tu produse expirate și le dădeai copiilor tăi să le mănânce? Era bine? Dacă te plimbai cu copiii tăi prin spitale din cauza unor astfel de produse expirate era ok?

        Mi-ai trimis tu mie sesizări de la Real? Tu gândești înainte să scrii? Sau ești doar un angajat idiot și frustrat al mârlanilor de la Market și acum te-ai trezit tu să faci „gât”?!?

        Cât despre banii pe care tu crezi că i-am primit de la Real (sau de la oricare alt magazin), ai vrea să mai ai tu atâția bani toată viața?

        0 voturi
        +1
        -1
    2. …legat de articol, ceea ce ma oripileaza este ineficienta Protectiei Consumatorului. Sau legea e prea blinda sau ei sunt degeaba! Trebuie „lovit” mai mult „organul” ce nu aplica legea nu cel ce o incalca…pentru el exista justitie, DUPA. Pacat ca noi suntem educati sa aratam obrazu’ celui ce greseste nu sa cerem ca cei indreptatiti sa-si faca treaba.

      off topic pentru domnu’ Andrei Fuliaș: …stimabile ce e ala un frustrat?

      În primul rând, în limba română nu există adjectivul”frustrat”. Doar verbul. :))
      Deci cineva poate să fie frustrat de ceva , nu să fie frustrat (adjectiv) și atât sau, mai rău, UN frustrat (substantiv).

      În al doilea, a fi frustrat de ceva înseamnă a fi păgubit de un bun sau un drept pe care-l aveai…nu poți să fii UN FRUSTRAT ulterior, ci cel mult un caz de frustrare, între atâtea altele.

      Deci iarta-mi FRUSTRARILE da’ sunt complexat (iată, aceasta poate fi o jignire corectă) de folosirea deja normala a acestui “termen” ! :))

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.