Ne aflăm în pragul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 discutată și parafată la Arad, proclamată și implementată la Alba Iulia. România de atunci, cu România de după Revoluția democratică sunt atât de diferite precum un cer senin de unul înnorat. Într-un secol românul și-a schimbat opinia despre sacrificiul de sine, dragostea de țară, patriotismul declarat căpătând mai degrabă conotații patriotarde. Dragostea de țară a devenit superfluă, iar probitatea cetățeanului român fiind recunoscută doar dacă e europenist, filo-american, pro-nato, anti-brexit, pro-zona euro, anti-putin, pro-bruxelles etc.

România e atât de schimbată încât românii au început să semene cu occidentalii. Fiecare să înțeleagă ce dorește de aici.

În continuare am să mă leg de două concepte intens discutate pe scena publică românească.

Filo-americanismul și filo-rusismul sunt două concepte, două metode psihologice deosebit de periculoase pentru mentalitatea românului care nu analizează validitatea lor. Acest prefix ”filo-” cu valențe geopolitice, în optica opiniei publice, a societății civile, a mass-mediei și a politicii externe românești s-a manifestat în funcție de maniera soft sau hard prin care cele două imperii ne-au tratat ca prieten/partener.
Românul agâțându-se de unul dintre ele, tinde să se dezbare de identitatea sa originală. Astăzi o parte a românilor urăște rușii și cealaltă iubește americanii, ori invers. Nu contează că ambele sunt cele mai criminale națiuni din istoria umanității. Contează să te poți raporta la un supra-eu, la un zeu, fie el geopolitic sau spiritual. Tema fricii în mentalitatea popoarelor a dat naștere unor propensiuni (chiar romantice) spre un imperiu, fiindcă trebuia asigurată securitatea, supraviețuirea. Tocmai această frică de clasicii cotropitori barbari i-au îndemnat pe români să iubească un jandarm temerar de peste ocean. Și se pare că până acum această relație de dragoste la distanță cu America priește românilor, măcar la nivel de autosugestie.

Într-o conversație a marelui biograf de sec. XX, Emil Ludwig cu Benito Mussolini, liderul fascist face următoarea constatare: ”Poporul trebuie să se teamă, poporul iubește frica, poporul e femeie. Tratează-ți poporul ca și cum ți-ai trata propria femeie.”

Moralmente, în relațiile sociale dintre o femeie și un bărbat o asemenea logică devine incorigibilă, de neiertat. Dar în politica imperiilor este o regulă de aur. Trebuie să te temi de ceva sau cineva pentru a căuta adăpostul unui protector. Imperiilor le convine această psihologie a lașității.

Pentru o înțelegere mai clară a felului cum văd eu ecuația submisivității față de americani, ruși și orice alt imperiu proximal față de care am fost obedienți, voi încerca să fiu cât mai simplu în explicații.
Cât ține de filo-americanism:

Cetățeanul român știe (atât cât știe) din istorie că e aproape imposibil să nu te întâlnești cu dracul. Iar aceste aspecte le-a învăţat la şcoală sau din poveștile bunicilor. Povestea sună cam așa: Primii care ne-au încălecat au fost romanii, apoi goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, câtva bulgarii, pecenegii, cumanii, tătarii, turcii, polonezii, apoi ungurii, nemţii şi, cum nu se putea mai bine, ruşii. Țiganii, printre altele, au fost victime colaterale. Eu zic să trecem peste faptul că această categorie de români sunt greu de suspectat că ar mai avea, bieții de ei, vreo demnitate pe care să și-o apere până la moarte. Trecem şi peste faptul că amintirea violurilor istorice e, de cele mai multe ori, mai exagerată decât realitatea lor.

Însă nu pot să nu remarc faptul că logica lor este străină de a tuturor ţărilor din jurul nostru, care au fost, sărmanele, multiplu violate şi ele în secole de istorie, probabil mult mai rău decât noi.
Toate aceste popoare vecine au ales să se resemneze, depășind propriul complex istoric. România a procedat invers.
În România relaţia cu americanii e o formă de submisivitate profundă, nu cred că o mai întrece nici ortodoxia creștină. Acest filo-americanism submisiv vine din frica cumulată faţă de huni, gepizi, avari, ruşi și, mai nou, balaurieni, reptilieni și tot soiul de demoni. Românii nu mai vor să fie singuri înaintea necruțătoarei istorii, aşa că mai bine se predă unui imperiu pe care îl decretează providențial.

Unii ar spune că filo-americanismul, la bază, provine de la frica retroactivă de sovietici, gulag, stalinism, Lavrenti Beria și viol miros de votcă.

Felul în care privește un novice relațiile internaționale nu are nici o legătură cu analiza tehnică sau științifică. Un novice romanțează, pe când un analist se îndoiește încontinuu. Subiectivismul trebuie probat indiferent că e vorba de USA sau Rusia. America ne este prietenă fiindcă are interese strategice în zona noastră geografică. Iar România este un fel de troiță, o răscruce, o graniță poate între cele două imperii care-și dispută încă bipolarismul. Lumea multipolară datorată globalismului de toate formele e constrânsă de alianțele miliar-economice care se centrează ori spre USA ori spre Rusia. China e o altă discuție, însă o identific puternic cu Rusia.

Revenind la această dualitate terminologică a ”filo-urilor”, cred că românii ar trebui să rămână strâns lipiți de identitatea națiunii lor, fiind doar filo-români politic și cultural. Măcar în gândurile noastre să păstrăm România suverană și independentă. Căci amestecul străin în afacerile noastre interne a pătruns până în suflet și rațiune, de la individ la popor.

Închei prin cuvintele istoricului și fostului diplomat Mircea Malița: ”Toate imperiile din jur i-au ajutat pe români de-a lungul istoriei lor să se elibereze de un jug și i-au întins cu seninătate imperială un altul.”

Adrian Sereș