STRADA: Dimploma „Parchează cu Pistru” – aplicație nouă, se acordă bizonului nr.1 al Aradului





Iată-ne ajunși și la decernarea Dimplomei care a pus juriul într-o reală dezbatere. O asemenea dezbatere amplă nu s-a mai întâlnit de la cazul lui O.J. Simpson sau acuzațiile de molestare sexuală ale lui Michael Jackson. Dimploma se acordă exploratorului cel mai de vază, omului cu viziune în a descoperi locuri noi și nemaiauzite, la fel ca și El Dorado, regatul căutat de conchistadorii spanioli.
În această cursă au fost doi competitori înverșunați: Eusebiu Pistru și Gheorghe Falcă. Primul competitor este cunoscut în Arad pentru locurile de parcare pe care le găsește într-un mod care frizează realitatea, atrăgându-și fani peste tot pe unde merge. Al doilea competitor, unul veteran, după o amplă expediție în țară, la final a găsit Târgu Măgurele. L-a găsit ca pe luminița de la capătul tunelului.
Juriul a deliberat mult și s-a decis să acorde dimploma lui Eusebiu Pistru, un candidat care căzuse în umbră din anul 2014, anul ultimei distincții. Dar nu s-a lăsat și a demonstrat că prin sârguință și consecvență, orice este posibil. A demonstrat că parcările în Arad se găsesc oriunde, trebuie doar să treci pe trotuar, linii de tramvai și treceri de pietoni. Cine a zis că nu se poate să ia aminte de la Pistru, care de la anul a promis că va lansa și o aplicație pe telefon. Se va numi: „Parchează cu Pistru”.
Utilizatorii o pot lua de pe Google Play sau App Store și de fiecare dată când nu vor găsi loc de parcare, pornesc aplicația, iar vocea lui Pistru se va auzi suav: „Bagă-te aici și dă-i drumul la avarii”. Nu va conta unde sunteți, pe ce stradă sau trotuar, pentru a beneficia de serviciile de parcare gratuită din Arad, trebuie doar să urmați indicațiile.
Comentariile portalului
"contează mai puțin că șirul cuvântărilor a fost deschis de Victor Rebenciuc" - atât de pătruns a fost de cuvântare, încât a uitat (...)
De Paști au ieșit în piață să-și sfințească alimentele , că nu mai încăpeau în biserică . De fapt ca să facă o cântare cu (...)
"Dată fiind situația, alegerile care urmează au o miză pe care cei care l-ar vota și cu două mâini pe George Simion nu au cum să realizeze. Fă (...)