Stoenescu sus, Stoenescu jos! Maria Pașcalău este inspector general școlar cu ștampilă de la minister





Știri Arad. Câteva ore nu i-au ajuns pesedistei Anca Stoenescu pentru a se obișnui cu căldura fotoliului de inspector general școlar. Și spunem asta cu certitudine pentru că am primit informația conform căreia (aproape) întreaga presă din Arad s-a grăbit prea tare să o așeze pe doamna profesor Stoenescu în cea mai înaltă funcție a ISJ Arad.
Ministrul Educației a semnat ieri ordinul (care va ajunge astăzi la ISJ Arad… sau chiar a ajuns) de numire al doamnei Maria Pașcalău, director la această oră a Liceului de Informatică Arad, în funcția de inspector general școlar.
Este, mai mult ca sigur, vorba de o detașare până la organizarea unui concurs, dar odată „așezată” în scaun, ne este foarte greu să credem că l-ar mai putea „pierde”.
Ceea ce s-a întâmplat ieri, și spunem clar că și Special Arad a pus „botul”, putem să numim manipulare ieftină sau o dezorganizare la nivelul decizional al ministerului, noi nefăcând altceva decât să dăm curs unei informații confirmată chiar de „proaspăta” eliberată de sarcini.
Până una-alta, nu credem că acest hopa-mitică limpezește tensiunile (pesediste) din interiorul inspectoratului și nu numai. Ba dimpotrivă.
Revenim cu amănunte.
Comentariile portalului
De toată jena este comentariul dvs., rodul unei idei preconcepute, născute fără să fi citit sau înțeles ce am scris eu. Am explicat că și un alt (...)
<3.
Imparțialitatea nu înseamnă să facem jocurile unui anumit candidat care consideră că presa românească este cumva sub nivelul măriei sale. Cine a spus că nu ne-am documentat? (...)