Haideți să reîncepem știrile aproape ratate nu cu scuze pentru absenţă, ci cu o realitate. Vorbim mult mai puțin între noi și, poate, vorbim și mult mai prost. Suntem la un pas distanță de jimajanka, la doi pași de a rămâne fără apă, alții au făcut deja toți pașii să ne intoxice pe noi, cetățenii, cei care nu contăm. Am putea să ne injectăm niște peptide care să ne țină în viață, doar că în România e tăcere pe toate subiectele astea care ne scot puternic din zona credinței și a energiei.

Cercetarea merge înainte chiar și fără noi. Războiul vine în toamnă, poate la noi, poate lângă noi. Dar de ce să ne stresăm? Stresul ne omoară. Cultura vine și pleacă după cum vor politicienii. Nu ne mai rămâne decât, dacă avem bani, să nu mai călcăm pe pământ, măcar pentru câteva minute. Sau, dacă nu avem, să ascultăm cum recită Bono poezie la înmormântări, cum Nick Cave ne spune despre moarte, dar mai ales despre cât de bine ar fi să ne trăim viața cum ştim mai bine.

Eu asta am încercat să facă în pauza de ştiri aproape ratate. Dar mi-a fost greu fără ele. Salvarea mea de la greu vine mereu de la cineva. De data aceasta, de la cineva care a vrut să salveze știrile astea aproape ratate.

Care le încep duminica asta aşa (vor fi scurte, haotice dar scurte, nu vă pierdeţi răbdarea): un studiu recent arată că oamenii rostesc mult mai puține cuvinte pe zi decât în trecut.

În 2005, când a început studiul, numărul mediu de cuvinte rostite zilnic de fiecare participant era de 16.632. În 2019, când cercetarea s-a încheiat, media ajunsese la 11.900 de cuvinte pe zi. În fiecare an, participanții au rostit cu aproximativ 338 de cuvinte mai puțin pe zi decât în anul precedent, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 28% pe parcursul întregii perioade.

A venit și pandemia, au venit comenzile online, viața online, scanarea meniului la restaurant, roboții și, sigur, am mai pierdut sute de cuvinte pe drum.

Mie îmi plac mult tăcerile. Mai cred și că oamenii vorbesc mult  și prost. Dacă nu tot mai mult, atunci tot mai prost, mai insignifiant. Sunt sigură că vi s-a întâmplat să vă ridicaţi de la o masă și să vă daţi seama că nu plecaţi cu nimic nou de acolo.

Așa cum sunt sigur că ați mai tot auzit că nimeni nu mai citește texte lungi, că vrem să ne hrănim cu TikTok-uri și ăia care nu vrem TikTok. Cine știe, poate toate astea au legătură cu sănătatea, cu interacțiunea de azi, cu comunitatea, cu salvarea de la depresie.

E sănătos însă să vorbim mai mult și mai bine.  Pentru că la ușă e mereu jimajanka, boala Apusului, o formă gravă de depresie.

Another Symptom of Growing Isolation

Ieri am dat, pe un grup din Arad, de GooMit și mi-a plăcut aplicația asta nouă, creată pentru a cunoaște oameni prin activități reale. E o platformă prin care utilizatorii pot găsi persoane din apropiere cu care să facă diverse activități: drumeții, cafea, sport, alergare, concerte, ieșiri în oraș, festivaluri, jocuri. Ideea centrală este „real people, real activities” („oameni reali, activități reale”).

Aplicația creată de tânărul Bartis Arnold, din Cluj, este disponibilă atât în Google Play, cât și în App Store, iar pe site-ul oficial sunt enumerate numeroase orașe românești, inclusiv Arad, unde aceasta funcționează.

Poate că nu întâmplător am dat de ea tocmai acum, între o cercetare despre cât de puțin mai vorbim și o discuție despre depresie.

Puțin despre Arad în știrile mele aproape ratate

Puțin despre Arad e în știrile acestea ratate (dar s-ar putea să fie mult mai mult pe viitor), dacă tot suntem la capitolul depresii. E despre o insulă plutitoare. Una care respiră, una care face bine apei. Nu-i cea de la Arad, din mochetă și flori de plastic, de pe Lacul Pădurice, care n-a atras, cum era de aşteptat, decât plasticele. E una făcută de specialiști care au găsit și sponsori pe măsură.

Cum funcționează?

„Pe fiecare metru pătrat cresc 30 de plante, din 20 de soiuri diferite, alese să reziste și să se dezvolte în timp. Rădăcinile lor curăță apa, în timp ce insula devine habitat pentru insecte, păsări și viețuitoare acvatice — un sistem inspirat din Delta Dunării, care odată instalat se autosusține”.

O puteți urmări cum crește, cum atrage viață în jurul ei, aşa cum n-a reuşit în doi ani de zile insula de pe lacul arădean. Despre insulă și rolul ei puteți citi mai multe AICI.

Despre România e mai jos

Au fost atâtea știri proaste în România de când am decis să reiau știrile mele aproape ratate, încât am abandonat să le mai adun. E destul infern informatic în fiecare zi în țara asta. Pun totuși aici ancheta asta, care s-ar putea să vă fi scăpat din tumultul informațional cu iz de tsunami din țara noastră.

E despre România, Arad, porci și cetățenii ca victime.

Realitatea paralelă a fermelor de porci: Am descoperit mii de kilometri de ape subterane contaminate și o schemă de optimizare birocratică

Despre război e aici. Și de aceea vă propun să folosim cât mai aplicat cuvintele tot mai puține pe care le scoatem pe gură. Poate așa, cu puțin, dar mai de calitate, ne vom înțelege mai bine. Eu trec direct la cuvinte mari: Cât de pregătiți sunteți pentru război?

Știu, încă pare departe de noi, deși e de ani buni la ușa noastră. Încă pare ireal că ni s-ar putea întâmpla și nouă, deși vânăm câte o dronă rusească aproape în fiecare zi, iar specialiștii care se pricep la politică, conflicte și ruși ne spun că dronele sunt teste pentru a vedea capacitățile noastre.

Acum, serviciile secrete care au avertizat că va începe războiul din Ucraina cu câteva luni înainte de debutul acestuia ne spun că Rusia va ataca un stat NATO în toamnă.

Pe noi ne-au verificat cum stăm cu apărarea. Nu cred că am luat notă de trecere. Alții, de lângă noi, își fac griji și planuri de luptă. Noi credem în servicii, dar în ale noastre, nu în ale altora.

Aceleași servicii secrete care au anunțat exact când Rusia va ataca Ucraina susțin acum că Putin are un plan de a ataca un stat NATO. Termenul e mai rapid decât se credea

Relaxarea asta românească are de a face și cu trecutul. Sau mai ales cu trecutul. Despre paradisul ceaușist la care visează tot mai mulți nebuni a fost săptămâna aceasta pe PressOne.

Merită citit chiar și de către cei care au simțit pe propria piele cum era paradisul acesta fără apă, fără energie și fără libertatea de a-i înjura pe cei care ți le-au tăiat:

Cum arăta paradisul ceaușist în 1988. Imaginile filmate pe ascuns de echipele TV occidentale

Pun pentru nițel de echilibru mai jos și puțin din paradisul occidental pe care l-am lăsat să facă ce vrea cu noi, că de aceea e paradis.

Ne-a luat mințile paradisul ăsta. Pe noi, românii, pentru că n-am avut nicio minimă pregătire în fața dezinformării din această lume nouă, ne-a făcut să privim cu ochi buni infernul ceaușist.

Pe alții, pe cei pe care i-a distrus, în felurite moduri, dar mai ales pe cei cărora le-a distrus copiii, i-a făcut să se ia la trântă cu acest paradis. Cineva i-a învățat că au și drepturi, nu doar obligații. Noi n-am ajuns încă nici aici. 567 de milioane de euro au câștigat alții pentru că au crezut în drepturile lor.

Meta, obligată să plătească alte 567 de milioane de dolari pentru prejudiciile aduse sănătății mintale a copiilor: „O victorie pentru fiecare părinte îngrijorat”

Și despre energie e aici

Dacă vrei să știi cum stăm cu energia în țara asta vrăjită de apă, energie și religie, intrați AICI.

Găsiți un monitor care arată în timp real evoluția energiei în România. E un tablou de bord live cu datele Sistemului Energetic Național, actualizat automat.

Mai trebuie să știm și cum să-l citim. Dar dacă încă vorbim mult în țara asta, la capitolul citit, citim puțin, cel mai puțin din Europa, și înțelegem pe măsură.

Și, desigur, despre apă

Dacă tot suntem la cele sfinte ale urmașilor dacilor, atunci vă spun că știu de la prieteni că putem cumpăra și apă pe bursă. Aur, apă, energie.

Poate nu e rău de mizat pe bunurile astea. Te poți îmbogăți cu puțină știință. O singură condiție e importantă: să nu vină războiul. Că regulile se scriu altfel atunci și, pe piața asta a bogățiilor fără de care nu prea putem trăi, vor juca doar cei mari și deștepți.

Cu apa, dincolo de fake news-urile care țin agenda zilei în România, se stă cam așa în Europa aia în care nu credem, pe care o urâm, dar în care cu toții vrem să trăim:

Extreme weather is drying up Europe’s rivers in a crisis so dire it can be seen from space

Despre apă și sănătate

Cu apa nu-i așa simplu nici măcar când o ai. E sănătoasă, curată, dar te-ar putea lăsa, de pildă, fără smalț:

Scientists Reveal What Sparkling Water Really Does to Your Teeth

Sănătatea în România e asta, dincolo de apă, credință, energie:

Romania: health system review 2026,  dacă aveți timp să citiți realități care dor ca o boală acută, deși sunt cronice de-o viață.

The Guardian a identificat 13 motive la care nu te gândești neapărat și care te fac să te simți obosit.

Sunt, cu siguranță, mai multe. Le-aș căuta pe toate, deși știu că, la final, ajungi mereu la analizele de sânge și la medici ca să afli de ce ești la pământ. Analizele sunt și aici la punctul 13. Ghinionistul 13.

13 surprising reasons you’re always dog tired – and what to do about it

dar e și despre speranțe

În lumea medicală, cea a cercetării medicale – că de cea reală, din spitalele noastre, nu vrem să vorbim – se întâmplă aproape în fiecare zi minuni. Sunt minuni de laborator, ca de acolo par să pornească toate. Și speranțele.

Mai jos e una dintre ele, care ne spune despre cum am putea elimina bacteriile ucigașe din spitale, pe care noi nu prea le avem, dar care ne omoară atunci când nu o face boala:

„AI a început să scrie genomuri virale.

302 de secvențe generate de AI au fost testate în laborator. 16 au devenit bacteriofagi funcționali, capabili să infecteze și să distrugă E. coli”, începe postarea Autorității Naționale pentru Cercetare – România.

Detaliile sunt AICI.

Eu tot sper să ne salveze peptidele.

La noi par subiect tabu, la americani toată lumea își injectează câte ceva. Cum te descurci prin piața gri, cum trebuie să eviți piața neagră și cum speră americanii că alte peptide vor primi OK-ul pentru a le putea cumpăra și injecta legal, e în episodul de mai jos. E o lume întreagă acolo, dar vă spun de acum că e cu multe cuvinte și multă știință. Mai trebuie și să fi citit mult pentru a înțelege unde, cum și de ce ne-ar putea salva și de ce se fac filme gen Substanța:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andrew Huberman, Ph.D. (@hubermanlab)

Și despre gălăgie

Cum e pe la noi cu peptidele veți afla într-un material mai serios decât știrile ratate, promit.
Tot cercetătorii ne spun că, atunci când cobori sănătatea printre oameni, veștile nu-s cele mai bune. O veste proastă le-au comunicat-o exfumătorilor: țigările sunt, mai departe, cu ei și continuă să facă reguli chiar și la ani distanță după ce au fost lăsate.

Scientists Studied the Lungs of Ex-Smokers. The Results Were Telling

Cât mai avem însă plămâni, haideți să facem gălăgie. Încă mai ține. Încă mai contează vocea societății civile.
Altfel, în România poți rămâne fără istorie și fără cultură într-o clipită. S-a întâmplat la Focșani, unde Consiliul Local a decis desființarea trupei de actori a Teatrului Municipal. S-a revenit după ce subiectul a ajuns în presa naţională şi pe buzele tuturor celor din domeniu.

Consiliul Local Focșani a revocat în unanimitate decizia de desființare a trupei de teatru, ca urmare a reacțiilor din societatea civilă

Focșaniul rămăsese fără trupă de teatru pentru că așa au decis politicienii.

Trupa de actori a Teatrului Municipal din Focșani a fost desființată azi prin votul Consiliului Local

Asta e politicianul, primar de Focșani, ca să nu ne punem să căutăm explicații prea ample pe unde nu-s:

Și nițel optimism

Poate că tocmai aici trebuie căutat tot optimismul (dacă cumva îl căutați) din știrile acestea aproape ratate: lucrurile nu sunt niciodată atât de definitiv pierdute pe cât par într-o zi de știri. Uneori oamenii reacționează, fac gălăgie, se adună și reușesc să întoarcă o decizie. Nu întotdeauna. Nu când nu sunt curajoşi sau mulţi. Nu când toţi ceilalţi le spun să stea cu picioarele pe pământ şi cu capetele plecate ca să suravieţuieşti chiar şi aşa rău cum ne e acum.

Rămân la optimism pentru un calup de ştiri: dacă nu vreți să fiți cu picioarele pe pământ, atunci din octombrie aveți ocazia să stați în aer, la Timișoara.

Să nu atingeţi pământul costă mult și se calculează nu pe zile sau ore, ci pe minute, dar dacă aveți câțiva bani de cheltuit pentru plăcerile sufletului, cred că merită. E aici, la noi. Trebuie doar să ieşi 40 de kilometri din Arad și poți zbura.
Din Octombrie, lângă Timișoara, se va deschide primul tunel de ZBOR indoor din România.

Dacă tot sunt pe cele ale sufletului, uitați ce am găsit. Am dat de clipul ăsta și am zâmbit. Sper să o faceți și voi:

Iar la final despre moarte, renaștere și poezie

Și de minunea asta am dat pe internet, ca să mă ung nițel pe suflet și să pun un pansament pe fricile mele.
Nu știu câtă frică de moarte am eu. Aș tinde să spun că nu, dar m-aș minți fără rușine. Tuturor ar trebui să ne fie frică de ea. Numai că, așa cum zice Nick Cave, „mă interesează mai mult viața și s-o trăiesc cât pot eu mai bine și let the chips fall where they may / fie ce-o fi…”

L-am întrebat pe Nick Cave dacă îi e frică de moarte

Și poezia aceasta a dat de mine, după o perioadă lungă fără poezie. O pun aici, ca să ne putem despărţi frumos până săptămâna viitoare:

(Dan Coman, Lipsa de greutate a lumii)

Sau să ne despărţim cu Bono recitând la o înmormântare, în căutarea frumosului de dincolo de moarte?

Mulțumesc celor care n-aţi lăsat să moară această rubrică haotică, subiectivă, lungă, fără constanță.
Sunt 3.026 de cuvinte aici. Nici un sfert din cele care ar trebui să le rostesc pe zi ca să-mi fie bine. O mică parte din cele pe care ar trebui să le spun într-o săptămână. 
Sper să fi fost suficient de puţine pentru cât mai vrem de fapt să citim.

Citește și: Eclipsa de Soare din 12 august 2026, văzută din Arad: la ce oră începe, cât de intensă va fi și cum trebuie protejați ochii. În plus, noaptea vin Perseidele · Special Arad