Din ciclul „știri din altă galaxie”: Șefa Parlamentului din Australia și-a dat demisia după ce a fost acuzată că a mers pe gratis cu elicopterul





Presedinta Parlamentului australian, Bronwyn Bishop, ale carei cheltuieli de calatorie au provocat mania opiniei publice, a demisionat duminica, premierul Tony Abbott anuntand la randul sau ca va reexamina indemnizatiile clasei politice, relateaza AFP.
Fosta presedinta a Parlamentului, membra a Partidului Liberal condus de Abbott, se afla intr-o situatie dificila dupa publicarea unor informatii potrivit carora utilizase bani publici pentru unele calatorii, in special pentru o deplasare de 80 km cu elicopterul, care a costat 5.000 de dolari australieni (3.300 de euro) in cadrul unei operatiuni politice de colectare a fondurilor.
Bronwyn Bishop (72 de ani), presedinta a Parlamentului din 2013, a declarat intr-un comunicat ca a luat decizia de a demisiona „din iubire si respect pentru institutia parlamentara si pentru poporul australian”.
Premierul Abbott a anuntat, la randul sau, o „revizuire fundamentala” a cheltuielilor si indemnizatiilor parlamentarilor. „A aparut evident ca problema nu este individuala, ci vizeaza sistemul in general”, a adaugat el in cadrul unei conferinte de presa.
El nu a criticat-o pe presedinta Parlamentului – considerata a fi foarte apropiata de primul ministru si un om de baza al Partidului Liberal – dar a estimat ca demisia acesteia era „ceea ce trebuia sa faca”.
Bishop a asigurat ca va rambursa controversatul cost al calatoriei cu elicopterul cu o penalitate de 25% si a calificat cheltuiala ca fiind „ridicola”. Ea a promis, de asemenea, sa ramburseze cheltuieli legate de deplasari pentru mariaje ale unor colege.
Apelurile lansate pentru demisia sa se intensificasera in ultimele zile, in special din partea opozitiei laburiste.
Aceasta este a doua demisie de la presedintia Parlamentului australian in ultimii ani. Un alt presedinte, Peter Slipper, fost membru al Partidului Liberal devenit deputat independent, a demisionat in octombrie 2012 ca urmare a alegatiilor de hartuire sexuala, respinse ulterior de justitie.
Sursa: Ziare.com
Comentariile portalului
Un specialist în IT mai serios nu lucrează moca. Între timp, desigur, nimeni nu mai dă un ban pe un ziar, fie și online, dar pretențiile (deseori cu acuzaț (...)
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
@alexandrion Stai liniștit că moderatorii umblă la comentariile care nu le sunt pe plac și nu le mai afișează, dar nu se consideră cenzură. În loc să-ș (...)