Statuia dedicată lui Adi Bărar, întemeietorul trupei Cargo, a fost dezvelită la Timișoara





Adi Bărar, reputatul chitarist, compozitor și nu în ultimul rând, fondatorul trupei Cargo, are după trei ani de la trecerea sa în neființă, o statuie, ridicată în semn de omagiu pentru contribuția sa în cultura timișoreană. Dezvelirea a avut loc marți, 17 septembrie.
Statuia a fost realizată la inițiativa lui Corneliu Vaida.
La evenimentul prilejuit de inaugurarea statuii realizată de artista plastică și sculptorița Linda Saskia Menczel, au luat parte atât reprezentanți ai Primăriei Timișoara, membri ai familiei reputatului Adi Bărar, dar și apropiați ai săi.
De asemenea, zeci de motocicliști au fost prezenți, care și-au turat motoarele în memoria cântărețului.
Intitulată „Marea trecere”, statuia este realizată în mărime naturală și-l întruchipează pe artist așa cum ar trebui el să fie amintit: cu ochelari de soare și cu chitara-n mână. Deasupra, statuia are o cupolă pe care stau scrise versurile refrenului mult iubitei piese Cargo, „Aproape de voi”.
Sursa: banatulazi.ro
• Citește și: Membrii trupei Cargo, dați în judecată de familia lui Adi Bărar. Se cere interzicerea folosirii brandului · Special Arad
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)