miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Stadionul UTA a mai rămas cu peluzele! Și s-a dus dulcea minune… (GALERIE)

    de Lucian Dănilă | 10 septembrie 2014, 7:31 PM | Recomandările editorilor | Sport

    3

    Lucrările de demolare a legendarului stadion UTA – Francisc Neumann se apropie de finalizare. Buldozerele au pus la pământ atât tribuna a 2-a, cât și tribuna 1, și cea oficială, din vechea arenă rămânând doar peluzele și instalația de nocturnă.

    Și s-a dus dulcea minune… Arena e la pământ, molozul fiind adunat cu camioane de tonaj greu. A mai rămas și gazonul, împrejmuit cu garduri albastre. Acum, în locul tribunei a 2-a nu mai e nimic. Nici măcar moloz. Imaginea seamănă izbitor cu una de la țară, cu arenele înconjurate de câmp sau… nimic. Parfumul jocurilor de altă dată în care străluceau Petschovschi, Farmati, Baratky, Coco Dumitrescu, Țârlea senior și junior, Domide, Brosovschi, Gornea, Coraș sau Duckadam, dar și adversari precum Geaici, Filipovici, Rinus Israel sau Van Hanegem, Dobrin, Balaci, Lucescu sau Dinu, nu se mai simte. A mai rămas clădirea administrativă, în care în afara birourilor de la AJF cam bate vântul.

    Legendara arenă a dispărut pentru a face loc celei noi. Una de 12.540 de locuri, care, conform oficialilor firmei constructoare, va fi finalizată la sfârșitul anului 2016. Va fi o arenă care va corespunde standardelor europene, UTA având posibilitatea să joace jocuri în oricare dintre competițiile europene ar accede.

    Vorbim de foști și de fosta arenă, iar în viitor ne așteaptă noua UTA și noua arenă. Noua UTA construită pe alte baze, un club complet nou a cărui singură legătură cu trecutul este cesionarea drepturilor federative. Echipa luptă în acest an pentru a mai escalada un eșalon, obiectivul formației antrenate de Roland Nagy fiind unul clar: promovarea în liga secundă.

    Începutul e promițător, iar mulți dintre fanii vechii UTA au aderat, demult deja, la noua echipă, singura care poate readuce fotbalul de performanță la Arad. Vom vedea…

    IMG_9524

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. nu inteleg de ce nu muta stadionul in afara orasului. Sa-l construiasca asa cum vor ei. Si cu mai multe locuri de parcare. In locul stadionului s-ar face un parculet cochet, plin de verdeata mai mult ca necesar in acea zona vitregita de asa ceva. M-i se pare ca edilii nostrii nu gandesc cum trebuie

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. de ce nu se respecta nr de locuri stabilit in noiembrie 2013, adica 17500 de locuri;
      va mirati ca rade Timisoara de voi, ca ei vor sa construiasca un stadion de 40000-50000 de locuri;spunetii d-lui Falca sa construiasca unul de 25000de locuri;
      pretul de 10 mil de euro pentru capacitatea de 12500 de locuri este foarte mare;
      daca tot se darama betoanele , faceti domnilor un stadion frumos de 25000 de locuri, daca nu renuntati la el;ceea ce se construieste la arad nu are pic de arhitectura;am inteles ca Dl Falca este absolvent de Facultate de constructii, specializarea inginer constuructor-constructii civile- si nu este inginer de instalatii.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.