Spectacol de colinde cu scop caritabil, miercuri, la Expo Arad. Fondurile strânse din „intrare” vor merge către Secția Boli Infecțioase Copii





Știri Arad. Tot mai multe evenimente cu scop caritabil au loc în această perioadă a anului, pentru diferite cauze nobile.
Astfel, miercuri, de la ora 17:30, va avea loc evenimentul „Cu Drag Colindăm Crăciunul”, organizat de tânărul Valentin Căldăraș, în parteneriat cu cei de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad.
Concertul de colinde va avea loc la Expo Arad, iar intrarea se va face pe bază de donație. Concret, fiecare spectator va avea posibilitatea să doneze în limita posibilităților în urnele puse la dispoziție de către organizatori.
Întreaga sumă adunată va fi donată Asociației Cetatea Voluntarilor Arad, condusă de Anamaria Nyeki Popa, pentru a ajuta la reabilitarea Compartimentului Clinic Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Arad.
Pe scenă vor urca și vor colinda Ansamblul Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad, Grupul Vocal „Trifon Lugojan” Arad și deja celebrii Dubași de la Săvârșin.
„Așteptăm un număr cât mai mare de spectatori. Vrem să arătăm că, împreună, părinți, copii, profesori, reprezentanți ai instituțiilor locale, colaboratori, sponsori, prieteni și voluntari putem să facem lucruri frumoase și importante pentru orașul nostru și pentru această comunitate. Cu toții putem contribui la acest proiect minunat”, a explicat Valentin Căldăraș pentru Special Arad.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)