marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 2Un copil de doar 3 ani și-a pierdut viața sub ochii mamei sale. Alți doi micuți și doi adulți sunt dați dispăruți

    de Special Arad | 1 mai 2023, 12:15 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    (Știre inițială, 1 mai, ora 00:15) Ultimele informații cu privire la barca răsturnată , din nefericire, nu sunt pozitive. Din victimele care au fost scoase din apă, un copil în vârstă de doar trei ani a murit, în timp ce celelalte patru persoane sunt in continuare de negăsit.

    Informatia este confirmată de polițiștii timişeni: ,,La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 20:10, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam au fost sesizați cu privire la faptul că în zona localității Periam Port din județul Timiș s-ar fi răsturnat o barcă în care se aflau mai multe persoane.

    Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pe malul râului Mureș care aparține de județul Timiș fiind scoase la mal o femeie în vârstă de 28 de ani și un copil în vârstă de 3 ani.

    Din nefericire, a fost declarat decesul minorului.

    De asemenea, 3 adulți și 3 copii au fost scoși pe malul râului Mureș care aparține de județul Arad.

    Alți 2 adulți și 2 copii sunt de negăsit.”

    Citește și: Barcă cu 10 pasageri, răsturnată între Semlac și Șeitin. Patru persoane încă sunt în apă

    UPDATE – Comunicat ISU – ora 08:00

    Contiuă căutările celor 4 persoane dispărute în urma răsturnării cu barca în zona Periam Port.

    Pe parcursul nopții, 3 echipaje de căutare-salvare din cadrul ISU TIMIȘ și alte 3 echipaje din cadrul ISU Arad au continuat misiunea la suprafața apei.

    În această dimineață, pompierii timișeni au început deplasarea către locul evenimentului, pentru continuarea căutărilor cu forțe mărite.

    Un efectiv de 24 pompieri timișeni vor interveni cu:
    – o autospecială de serviciu;
    – 6 autospeciale de primă intervenție și comandă;
    – un microbuz;
    – 9 bărci;
    – o ambulanță SMURD
    și un echipaj cu 4 scafandri.

    De asemenea, pompierii arădeni au început deplasarea către locul evenimentului.

    Un efectiv de 15 pompieri vor interveni cu 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, 4 bărci, și un echipaj SMURD.

    𝑃𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡, 4 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑎̆𝑟𝑢𝑡𝑒. 𝑃𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑒 𝑛𝑢𝑚𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠̦𝑖 2 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖.

    Misiune în dinamică.

    UPDATE 2

    Pentru intensificarea căutărilor, ISU Timiș intervine cu 2 sonare. De asemenea, a fost solicitat în sprijin elicopterul SMURD Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu înțeleg cum poți să fii așa inconștient. Toții adulții care au urcat în barca sunt inconștienți.

      Conducătorul era beat, fara nicio vesta, cu copiii după ei, barca era prea mica… Să meargă la lăutari? Cum există așa oameni?

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.