vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Sexpertul vă răspunde“ – o nouă proiecție la Cinema Arta în cadrul Club fARAD

    de Special Arad | 23 mai 2023, 12:46 PM | Cultură | Film

    0

    Documentarul Sexpertul vă răspunde este documentarul lunii mai în cadrul Club fARAD, un preambul al Festivalului internațional de film documentar cu același nume, care reia lunar o serie dintre titlurile importante ale edițiilor trecute ale festivalului.

    Filmul va putea fi văzut joi, 25 mai 2023, de la ora 19.00, în sala mică a Cinematografului „Arta“ din Arad, accesul fiind gratuit.

    Unul din favoritele ediției 2018 a festivalului fARAD, documentarul regizat de Vaishali Sinha (o producție SUA, 2017) spune povestea unui ginecolog indian care scrie o rubrică despre sex într-un popular cotidian din Mumbai. Erou radical pentru unii, pericol național pentru alții, nonagenarul ginecolog le-a văzut pe toate din anii ’70 încoace, într-o țară extrem de conservatoare, dar aflată în schimbare rapidă – și totuși și-a păstrat umorul, optimismul și modestia. Pentru cei care încă mai cred că India este țara Kama Sutrei sau că educația sexuală este imorală, acest documentar plin de umor este de neratat.

    Citește recenzia Special Arad:

    •  Un Gandhi al educației sexuale. fARAD5 s-a încheiat cu povestea unui „sexpert” de 94 de ani

    Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42 (anterior Asociația Film ETC – producător general Oana Radu și consultant artistic Mihai Chirilov). Co-fondatori: Mona Nicoară și 111 Film. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris Kerkinos.

    Club fARAD este organizat de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Insula 42.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.