Sergiu Bîlcea: „S-a semnat contractul pentru amenajarea Mureșelului!”





Amenajarea Canalului Mureșel, un obiectiv mult așteptat de mulți arădeni, intră în linie dreaptă. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a anunțat că a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru amenajarea canalului în valoare de 4,7 milioane de lei fără TVA, din fonduri europene. Lucrările pot să înceapă săptămâna aceasta și trebuie finalizate în 15 luni, până în iulie 2023.
„Este o veste bună pentru Arad, Mureșelul trebuie transformat dintr-o problemă într-o oportunitate. Știm disconfortul provocat unor arădeni, din cauza mirosului, știm câte demersuri s-au făcut pentru această lucrare. Am avut în ultimul timp mai multe intervenții, interpelări și contacte, am urmărit îndeaproape accesarea proiectului european. Acum am ajuns în faza în care se lucrează, sperăm să meargă totul foarte bine și să avem lucrarea finalizată în vara anului viitor. Voi urmări aceste lucrări în continuare”, a declarat Sergiu Bîlcea. Lucrările vizează decolmatarea canalelor Mureșel și Ier pe o lungime de 33,8 km, modernizarea unor stații și construcții civile necesare pentru întreținerea acestora, lucrări la instalațiile electrice, stăvilare și sisteme de irigații.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Zi mi o cursa de linie de pe aeroportul Arad? Nu charter pe perioada de vară. De pe Arad zboară ciorile. Nici măcar la București nu sunt zborori
Mentalitatea hoţească e mult mai gravă decât hoţia. Cum să îţi dai seama imediat dacă cineva nu este atât de deştept pe cât se (...)
Suveranistii , că și-au luat tara înapoi, au de lucru acum.🤣