miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sergiu Bîlcea: „Peste șapte ani, cu ajutorul fondurilor europene, nu mai trebuie să existe drumuri județene degradate în Arad!”

    de - | 11 august 2020, 3:52 PM | Comunicate contra cost

    1

    Aradul are șansa să modernizeze întreaga rețea de drumuri județene, din fonduri europene, în perioada 2021-2027, pe porțiunile care încă sunt degradate! Anunțul a fost făcut astăzi de vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, care a reamintit că în ultimii patru ani au început lucrări de modernizare pe 350 km de drumuri județene arădene. În această perioadă, Consiliul Județean Arad a adus 400 de milioane de lei din fonduri europene pentru drumurile județene, începând lucrări pe zone unde nu s-a mai intervenit niciodată serios după construcția drumurilor cu peste 60 de ani în urmă.

    „Sfârșitul anului 2027 trebuie să reprezinte momentul în care să nu mai existe drumuri județene degradate în Arad, iar pentru asta avem la dispoziție fondurile europene. În ultimii patru ani am demonstrat că avem capacitatea să le atragem și să realizăm drumuri de bună calitate, să legăm între ele orașele din județ cu drumuri înnoite și să creăm legături noi cu județele vecine” – a declarat Sergiu Bîlcea.

    Rețeaua totală de drumuri județene arădene este de 1180 km. Consiliul Județean Arad a fost premiat la Gala Administrației Naționale pentru proiectele prin care a adus bani pentru mai bine de un sfert din totalul drumurilor județene.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. LA FELUL ÎN CARE ați făcut și până acum, 7 ani nu vă ajung să scoateți PUZ-urile și să intocmiți vre-o 10 Studii de Fezabilitate. Așa că DRĂGĂLAȘULE … mai du-te mătăluță la plimbare cu MINCIUNILE ELECTORALE!!! … că nu vă mai crede nimeni. Huooooooooo!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.