Serena Williams, victorie în trei seturi cu Aryna Sabalenka. Posibil duel cu Simona Halep
Serena Williams a câștigat duelul loviturilor puternice cu Aryna Sabalenka și s-a calificat în sferturile de la Australian Open, rundă în care se va duela cu învingătoarea partidei dintre Simona Halep și Iga Swiatek.
Serena a reușit 30 de lovituri câștigătoare (incluzând 9 ași), a greșit mai puțin decât adversara (26 de erori neforțate – Aryna a comis 35) și a câștigat 78% dintre punctele jucate cu primul serviciu (40/51).
Williams, de şapte ori câştigătoare la Melbourne, ultima dată în 2017, s-a impus după un meci de două ore şi nouă minute (6-4, 2-6, 6-4) şi este pentru a 13-a oară în sferturi la acest Grand Slam.
Simona Halep sau Iga Swiatek?
În sferturi, Serena Williams se va duela cu învingătoarea partidei dintre Simona Halep și Iga Swiatek. Dacă pe româncă o cunoaște bine (conduce cu 9-2 în confruntările directe), Serena nu s-a mai confruntat până acum cu Iga Swiatek.
„În acest moment, sunt pregătită pentru oricare dintre ele (n.r. Simona Halep sau Iga Swiatek). Sunt sferturi de Grand Slam. Am fost aici de mai multe ori decât pot număra. Asta este atitudinea pe care trebuie să o am – voi fi pregătită pentru oricare dintre ele”, a spus Serena Williams.
Sursa: Hotnews.ro















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)