joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Serena Williams a eliminat-o și pe Mihaela Buzărnescu

    de - | 2 iunie 2021, 9:59 PM | Sport

    0

    Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de americanca Serena Williams, cu 6-3, 5-7, 6-1, miercuri seara, la Paris, în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

    Buzărnescu (33 ani, 174 WTA) a reuşit să îi ia un set legendarei jucătoare americane la prima lor confruntare, în care s-a înclinat după circa două ore de joc (2 h 03 min).

    Williams (39 ani, 8 WTA), cap de serie numărul şapte la Paris, scos din cursă a doua româncă la Roland Garros, după ce în prima rundă a învins-o pe Irina Begu, cu 7-6 (6), 6-2, scrie agerpres.ro.

    În primul set al meciului de miercuri cele două jucătoare au mers cu serviciul până la 4-3 pentru Serena, care a făcut un break în ghemul al optulea, impunându-se cu 6-3. În actul secund, Buzărnescu a salvat două mingi de break la 2-2, iar apoi a câştigat contra serviciului, desprinzându-se la 4-2. Williams a revenit şi a egalat, 4-4, iar la 5-5 a avut două şanse de break, anulate de Mihaela, care imediat a făcut break, după care a câştigat setul cu 7-5.

    Serena Williams a dominat categoric setul decisiv, în care a avut 4-0 la un moment dat, câştigând cu 6-1.

    Americanca a încheiat cu 5 aşi şi două duble greşeli, Buzărnescu având 7 duble greşeli. Serena a fost mai bună cu ambele servicii, însă raportul mingilor direct câştigătoare a fost echilibrat (26-25 pentru Williams), la fel ca şi cel al erorilor neprovocate (28 Mihaela, 27 Serena).

    Buzărnescu va primi un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA, urmând să continue la dublu, alături de Patricia Ţig, împotriva cuplului Lara Arruabarrena (Spania)/Caroline Dolehide (SUA).

    În turul al treilea, Serena o va înfrunta pe conaţionala sa Danielle Collins, care a trecut facil de Anghelina Kalinina (Ucraina), cu 6-0, 6-2.

    România a rămas cu doar două jucătoare pe tabloul de simplu, Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea, ambele în turul al treilea.

    Sursa: stiripesurse.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.